Astăzi, 20 aprilie, PSD votează retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan.
"O Românie fără Bolojan! Acesta va fi votul meu astăzi. Depinde doar de actualul premier ce va alege: să provoace o criză politică prelungită, agățându-se de funcție, sau să înțeleagă că, într-o democrație, retragerea sprijinului politic este echivalent cu plecarea acasă", a scris Diana Tușă pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă (USR) intervine în scandalul din Coaliție și critică decizia PSD de a organiza o consultare pentru votarea retragerii sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan.
"„Momentul adevărului” nu e o lozincă. E o oglindă. Iar unii evită să se uite în ea. Când am intrat în Guvern, ca ministru, am găsit ani de inerție împachetați în două cuvinte: „nu se poate”. Un refren repetat prea mult timp de cei care au condus țara ani de zile. Pentru antreprenori, pentru cetățeni, pentru orice inițiativă reală.
Doar câteva luni mai târziu, realitatea i-a contrazis: se poate. Cu direcție, cu eforturi constante de a face față presiunilor și fără resemnare. De la lucruri aparent mărunte, până la decizii strategice, cum ar fi fabrica de pulberi de la Făgăraș, programe de înzestrare a Armatei Române prin SAFE, cu producție în România, recuperarea unor active ale statului, trimiterea spre cercetare a celor care au tratat bunurile publice ca pe proprietăți personale.
Adevărul nu e confortabil. Dar tocmai de aceea trebuie spus. Dacă vorbiți despre „momentul adevărului”, spuneți și că în ultimele luni nu ați venit cu nicio soluție reală pentru criza bugetară creată tot de voi. Toate deciziile Guvernului Bolojan au fost luate cu acordul PSD în Coaliție. Nu poți fi ziua la guvernare și seara în opoziție la televizor și pe rețelele sociale.
Oamenii politici maturi își asumă decizii, nu dau foc la casă ca să se laude apoi că vor să stingă flăcările, dar nu au apă și niciun alt plan. Dacă tot invocați acest „moment”, spuneți și ce ați făcut în ultimele decenii: de ce industrii întregi au fost ținute pe loc, de ce funcțiile au devenit recompense politice și nu responsabilități, de ce performanța a fost înlocuită cu loialitatea. Și mai ales: explicați dezastrul bugetar lăsat în urmă.
Da, există nemulțumire. E normal. Reconstrucția nu vine cu aplauze, ci cu decizii dificile. Curățenia doare. Dar stagnarea costă și mai mult. Adevăratul moment al adevărului nu separă partide. Separă oamenii serioși de cei care doar joacă roluri. Responsabilitatea de spectacol. Și, încet, începe să devină clar cine de care parte este.
PSD spune că nu îl mai susține pe Ilie Bolojan. E dreptul lor chiar să nu respecte un protocol al Coaliției. Dar nu doar despre Ilie Bolojan e vorba, ci despre zbaterea PSD de a ține țara noastră captivă intereselor de partid. Pe asta e lupta, mascată sub tot felul de ambalaje sclipicioase. Am tăiat privilegii și-am înlocuit obișnuita răsplată politică cu performanța. Cum vom face asta fără suport parlamentar în caz că PSD își va retrage miniștrii? Mai greu, dar nu a fost ușor nici în ultimele luni. Dacă direcția este corectă, eu cred că oamenii de bună-credință din această țară vor înțelege cine trebuie susținut.
PSD nu poate să șantajeze o țară întreagă și să joace poker politic cu destine. Prosperitatea nu e un concept abstract, ci vine ca urmare a deciziilor politice și guvernamentale corecte. Curățenia doare, dar trebuie să plătim acest preț. Altfel, dacă toate apelurile la rațiune sunt fără ecou, noi la USR suntem pregătiți să mergem și în alegeri anticipate, dar să renunțăm la lupta începută și să lăsăm țara pe mâinile combinațiilor PSD style, după 10 luni când abia am început curățenia, ar fi un abandon", a scris Miruță pe pagina sa de Facebook.
Știrea inițială:
Luni, 20 aprilie, este o zi decisivă pentru viitorul Coaliției. Partidul Social Democrat va decide, prin vot, dacă îşi menţine sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Consultarea internă a PSD, denumită "Momentul Adevărului", va avea loc la Palatul Parlamentului, de la ora 17:00, şi va implica aproximativ 5.000 de membri ai organizaţiilor judeţene şi ai Consiliului Politic Naţional, amintește Agerpres.
În cursul dimineţii, Biroul Politic Naţional se va reuni online pentru a stabili formularea exactă a întrebării la care social-democraţii vor răspunde. Potrivit conducerii PSD, aceasta este deja conturată în urma celor opt întâlniri regionale desfăşurate în ultimele săptămâni. De altfel, de la primele ore ale dimineții mai mulți social-democrați au început să posteze pe rețelele sociale mesaje în care susțin hotărât retragerea sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.
VEZI ȘI: Ilie Bolojan, discuție cu Nicușor Dan despre demisie. Ce i-a spus președintele
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că partidul se îndreaptă spre o singură întrebare, legată strict de susţinerea premierului.
"Avem în discuţii dacă avem o singură întrebare sau mai multe întrebări şi cred că se conturează mai degrabă ideea să avem o singură întrebare, nu vrem să intrăm în discuţii de genul intrăm în opoziţie sau rămânem la guvernare într-o coaliţie, este o întrebare despre a-i păstra sau retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan", a explicat Manda, la un podcast evz.ro.
Nemulţumirile social-democraţilor faţă de premierul Ilie Bolojan vizează măsurile de austeritate şi lipsa unui dialog real în coaliţia de guvernare. De altfel, reamintim că preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că ţara a devenit neguvernabilă, iar Guvernul nu mai funcţionează.
"În acest moment, din punctul meu de vedere, România şi Guvernul nu mai funcţionează. Noi ne uităm la prostiile şi porcăriile pe care încearcă să le facă ceilalţi. Ceilalţi ne urmăresc pe noi. Noi stăm şi spunem despre şobolănismele pe care încearcă să le facă pe ultima sută de metri, vânzând sau încercând să vândă Romgaz şi toate companiile - CEC, Portul Constanţa. Astea sunt şobolănismele adevărate. Despre astea este vorba şi cred că la asta s-a referit Ilie Bolojan ieri când vorbea de asta, dar asta înseamnă - că tot spunea de cămări - asta, de fapt, înseamnă să furi cămara cu totul, când faci lucruri de tipul ăsta. (...) Dar revenind, în acest moment România a devenit neguvernabilă. România a devenit neguvernabilă şi actul de guvernare este incoerent. Fie că eşti social-democrat, userist, liberal, ungur sau făcând parte din grupul minorităţilor naţionale, nu cred că eşti mulţumit astăzi de modul în care funcţionează Guvernul coaliţiei din care faci parte. Iar lucrul ăsta trebuie să înceteze. Asta nu este guvernare în folosul oamenilor şi asta nu este o guvernare pentru români. Şi atunci, părerea mea personală este că trebuie să facem ceva astfel încât să revenim la priorităţile românilor", a spus Grindeanu.
VEZI ȘI: Ilie Bolojan dă afară oameni ai PSD. „Ce au făcut nu se face în niciun Guvern din lume”
Grindeanu a adăugat că, după consultarea internă de luni, scena politică va intra "într-o nouă realitate", care trebuie clarificată rapid pentru a evita prelungirea unei crize politice.
"Lucrurile pot fi extrem de repede clarificate şi să depăşim această perioadă. Partidul Social Democrat, am spus de nenumărate ori, nu va susţine un guvern minoritar. Partidul Social Democrat, de asemenea, nu va face în perioada următoare vreo majoritate cu AUR. Am spus de nenumărate ori acest lucru. Îl mai spun o dată. PSD ori intră în opoziţie, ori va face parte dintr-o coaliţie pro-europeană. Nu există alte variante", a menţionat preşedintele PSD, adăugând că după ziua de luni se aşteaptă ca preşedintele Nicuşor Dan să cheme toate partidele la consultări.
Totodată, Grindeanu a precizat că, în cazul în care se doreşte menţinerea actualului protocol de guvernare, PNL ar trebui să nominalizeze un alt premier.
La evenimentul de luni, miniştrii PSD vor prezenta, de asemenea, rapoarte de activitate, iar Sorin Grindeanu va prezenta o serie de măsuri care ar putea să îmbunătăţească viaţa oamenilor şi să ajute la redresarea economiei.
"La începutul lunii decembrie 2025 noi am hotărât că vom face o evaluare a guvernării şi că această evaluare o facem după ce se va aproba bugetul de stat. Odată cu aprobarea bugetului am intrat în această perioadă de evaluare. Evaluarea aceasta înseamnă şi autoevaluare. Autoevaluarea PSD se referă la ministerele pe care le gestionează, la lucrurile pe care le-e făcut, bune şi rele şi este normal să începi cu autoevaluarea. Asta vom face luni toţi miniştri. Luni vor prezenta un raport de activitate în cadrul guvernării, apoi vom face evaluarea pe de-a întregul", a afirmat Grindeanu.
În ceea ce priveşte acuzaţiile liberalilor că PSD ar provoca instabilitate, Grindeanu a răspuns: "Stabilitatea fără prosperitate nu văd să-şi aibă rostul".
"Stabilitatea este bună într-o coaliţie de guvernare, atunci când oferă prosperitate, când oamenii trăiesc mai bine. Atunci când lucrurile merg din ce în ce mai prost, dacă eşti responsabil încerci să îndrepţi acele lucruri. Avem stabilitate şi în Coreea de Nord. Şi lucrurile nu merg bine", a mai spus el.
Potrivit unor surse social-democrate, PSD va decide luni să-i retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Acesta va avea la dispoziţie câteva zile pentru a îşi da demisia din Guvern. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, miniştrii PSD vor demisiona şi va urma, pentru Guvern, o perioadă de interimat pentru 45 de zile, timp în care poate fi depusă o moţiune de cenzură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci