€ 5.1417
|
$ 4.3965
|
Curs valutar: € 5.1417
|
$ 4.3965
 

George Simion acuză coaliţia PSD-PNL-UDMR-USR de jaf şi îşi întreabă urmăritorii dacă trebuie votată moţiunea de cenzură

George Simion, preşedintele AUR, îşi întreabă urmăritorii de pe reţelele sociale dacă moţiunea de cenzură trebuie votată în Parlament.

În plus, liderul AUR acuză coaliţia PSD-PNL-UDMR-USR de jaf pe programul SAFE şi lansează acuze despre contracte care "miros a corupţie". Asta deşi moţiunea de cenzură a fost depusă în comun cu cei de la PSD. 

Întrebarea vine cu mai puţin de două zile înainte de dezbaterea şi votul în Parlament, dar şi la câteva zile după ce acelaşi George Simion îşi întrebase, tot pe Facebook, urmăritorii dacă şi-ar dori ca Guvernul Bolojan să pice. 

"Un tun financiar este dat românilor în aceste zile. Un tun mult mai mare decât celebrul scandal al celor 100 de milioane de doze de vaccin. Dacă în cazul Pfizer vorbeam de 600 de milioane de euro, enorm, acum vorbim de mai bine de 10 miliarde de euro luaţi împrumut de români, de copiii şi nepoţii noştri, pentru înarmarea ţării. Problema este că aceşti bani nu sunt injectaţi acolo unde este nevoie, în industria de armament românească, ci dăm bani către Germania şi Franţa, principalul beneficiar fiind o companie germană, Rheinmetall, care beneficiază de majoritatea contractelor de armament. De ce ne dăm seama că e vorba de un jaf de proporţii gigantice? Ei bine, nimeni, la fel ca în cazul Pfizer, nu vrea să îşi asume răspunderea. Ciolacu spune că nu el a semnat, Bolojan spune că nu el a semnat. Vă sună cunoscut? 

La fel se întâmpla în cazul vaccinurilor. La fel noi, în Parlament, am cerut să vedem contractele cu Rheinmetall, unde sunt principalele suspiciuni. Din 15 contracte, toate miros a corupţie. Nu vor să ne prezinte contractele, la fel cum au făcut şi în cazul Pfizer. Vreau să vă anunţ că vom face orice ne stă în putinţă să se afle adevărul despre acest tun şi, desigur, să îl oprim. Asta a făcut coaliţia PSD-PNL-UDMR-USR. A jefuit România. Acest model economic bazat pe împrumut, fără a pompa aceşti bani, care ne pot scoate la liman şi care ne pot da o gură de aur, în industria de armament românească, în locuri de muncă bine plătite, nu trebuie acceptat. 

Pentru asta, vreau să vă întreb dacă trebuie votată moţiunea de cenzură marţi şi dacă noi trebuie să mergem mai departe cu acest demers. 

Soluţia AUR este ca aceste contracte de împrumut să nu fie acceptate dacă minimum 80% din sume nu sunt introduse în industria de armament românească", a transmis George Simion. 

George Simion îşi întreabă urmăritorii dacă AUR ar trebui să voteze moţiunea de cenzură

Postarea lui George Simion a adunat 3578 de comentarii, aşa cum se vede şi în captura de mai sus. Cele mai multe comentarii sunt de la oameni care îi transmit lui George Simion ca AUR să voteze moţiunea, însă există şi voci critice la adresa sa. Unele comentarii critice par a veni chiar de la susţinători AUR care acuză acum alianţa cu PSD, fie şi pentru această moţiune de cenzură. 

Scădere masivă a impactului online în doar 6 zile. Cu 105.000 de comentarii mai puţin 

Pe 26 aprilie, George Simion îşi întreba urmăritorii pe Facebook dacă sunt de acord ca Guvernul Bolojan să cadă. Atunci, postarea liderului AUR aduna aproape 109.000 comentarii, cu 105.000 mai mult decât postarea din 2 mai. 

Şi atunci, majoritatea covârşitoare a voturilor erau în direcţia trecerii unei moţiuni de cenzură. 

George Simion îşi întreabă urmăritorii dacă AUR ar trebui să voteze moţiunea de cenzură

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close