Iese sau nu iese PSD de la guvernare?
Update: Declarații de presă făcute de liderul PSD, Sorin Grindeanu
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că înainte de consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare va mai avea loc o şedinţă a Biroului Permanent Naţional, în care se vor stabili întrebările şi ce va urma după această consultare.
"Vom avea unul sau mai multe voturi, acest lucru îl vom decide în perioada următoare. Noi facem această consultare pentru PSD. Noi nu facem consultare pentru alţii. Pentru a ne clarifica nouă drumul pe care să mergem, după această perioadă de guvernare, în această coaliţie. E o consultare în primul rând pentru noi, care pleacă de la analiza noastră, deci prima oară vorbim de o auto-evaluare a noastră în Guvern şi în coaliţie a miniştrilor şi după aceea o evaluare, aşa cum am spus, a întregii coaliţii şi a activităţii Guvernului. Am hotărât să avem încă o întâlnire de Birou Permanent Naţional, care să pregătească data de 20 aprilie, în sensul de întrebare sau întrebări. Ăsta a fost votul de mai devreme, ce anume şi cum vor suna acele întrebări în consultarea internă", a spus Grindeanu la sediul central al PSD după şedinţa BPN a partidului.
El a adăugat că imediat după vot se va acţiona în consecinţă, adică în ce direcţie va merge PSD.
"Vom hotărî în ce direcţie vom merge noi, PSD: dacă mai putem merge în această direcţie cum e acum, sau dacă e nevoie de anumite schimbări. (...) Ilie Bolojan este prim-ministru cu voturile PSD şi cu voturile PNL. Are această majoritate în Parlament cu voturile PSD, 45%. Deci, vorbim de o coaliţie în care ponderea PSD este aproape jumătate. Dacă cei 5.000 de membri ai PSD vor hotărî că nu mai putem continua în această formă, atunci asta va fi decizia PSD, pentru noi. O să vedem care va fi decizia sau acţiunea politică", a afirmat Sorin Grindeanu.
Anterior, el a precizat că s-a stabilit data de 20 aprilie pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare, iar până atunci vor avea loc şi opt întâlniri regionale pe acelaşi subiect.
Update: Votul are loc după Paști
Potrivit unor surse social-democrate, Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, luni, ca şedinţa extinsă în care membrii partidului vor decide, prin vot, dacă rămân sau nu la guvernare va avea loc pe data de 20 aprilie.
La această consultare internă vor participa aproximativ 5.000 de membri de partid, printre aceştia numărându-se primari, aleşi locali, parlamentari.
Update: Sorin Grindeanu, liderul PSD, le-ar fi spus social-democraților, în ședința din această dimineață, că premierul Ilie Bolojan este USR-ist, simținându-se ca peștele în apă la Congresul USR, susțin surse politice pentru B1TV.
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte, astăzi, la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a PSD.
Şedinţa începe la ora 10:00 şi va fi în sistem hibrid, cu participare fizică şi online, a anunțat PSD.
Vineri, după adoptarea bugetului de stat pe 2026, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că în Biroul Permanent Naţional de luni se va decide calendarul privind consultarea internă.
"Bugetul contează atunci când colegii mei vor vota şi modul în care s-a derulat activitatea guvernamentală în toate aceste luni, contează modul în care s-a interacţionat în cadrul Guvernului, contează modul în care au fost luate în seamă propunerile PSD. Unele sunt pe plus, dar să fiţi siguri că vom spune şi punctele plus şi punctele minus şi mai ales vom începe cu propria analiză", a spus Sorin Grindeanu.
Potrivit liderului PSD, în consultarea internă, membrii PSD vor hotărî dacă este oportună schimbarea premierului.
El a menţionat că va merge la Bruxelles pentru a informa Partidul Socialist European despre evaluarea internă. În opinia sa, "toate variantele sunt pe masă", adăugând că PSD nu va vota un guvern minoritar şi nu va face alianţă cu AUR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News