€ 5.1417
|
$ 4.3965
|
Curs valutar: € 5.1417
|
$ 4.3965
 

EXCLUSIV PSD, pe urma social-democraţilor din Bulgaria? Totul depinde de "jocul" din criza politică

imagine cu sigla psd Partidul Social Democrat (PSD). Sursa foto: Agerpres

Social-democraţii din Bulgaria nu au mai prins locuri în Parlament în urma alegerilor parlamentare de acum două săptămâni. Ba mai mult, mai toţi social-democraţii din jurul României au scăzut masiv în procente, iar Victor Ponta avertizează că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în România.

Victor Ponta, fost preşedinte PSD, fost premier al României din partea Partidului Social-Democrat şi fost candidat la alegerile prezidenţiale, avertizează că "jocul" din criza politică poate fi definitoriu pentru viitorul PSD

"Eu mă uit că în urmă cu două săptămâni, a dispărut ultimul partid social-democrat din jurul nostru, din Bulgaria. Partidul socialist bulgar, care avea prim-ministru pe vremea lui Adrian Năstase, care avea prim-ministru pe vremea mea, nu a mai intrat în Parlament. În Ungaria nici nu a mai candidat. În Polonia, nu ştiu, mai sunt în Parlament? Cred că nu!", a declarat Victor Ponta. 

"Şi prevedeţi, că ne spuneţi ceva foarte interesant, că dacă lucrurile merg prost, PSD, cel mai puternic partid din România, ar putea păţi la fel?", a intervenit Bogdan Chirieac. 

"E posibil. Depinde cum joacă această perioadă. Poate să îşi revină, ceea ce eu mi-aş dori, dar poate şi să păţească la fel ca ceilalţi. Bătălia din jurul nostru s-a schimbat, din punct de vedere politic, cum e în Bulgaria şi cum a făcut fostul preşedinte, actual premier, cum e în Ungaria şi cum a făcut Peter Magyar, care e Orban mai tânăr, unde se pune ţara pe primul loc. 

Eh, întrebarea este dacă România, şi cu Rep. Moldova, intră în 2028 pe ceea ce se întâmplă în majoritatea Europei de Est şi nu numai, adică să îţi pui ţara pe primul loc, în cadrul UE şi NATO", a mai punctat Victor Ponta

"Şi dacă faci asta, nu eşti antieuropean? Dacă bagi această frază în faţă, adică!", a întrebat Răzvan Dumitrescu. 

"Meloni e antieuropeană? Mitsotakis e antieuropean? Donald Tusk e antieuropean?", a replicat Victor Ponta. 

Vedeţi mai multe în VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close