Oana, fiica Elenei Lasconi, a plecat din Partidul Socialist Român.
Oana Lasconi a transmis că renunță la lupta de clasă din România și va urma să se dedice unor cauze „și mai nobile”.
Partidul Socialist Român este un partid autentic de stânga, cu un program de inspiraţie marxistă. Partidul militează pentru înfăptuirea în România a Modelului socialist de dezvoltare durabilă pe baza Statului socialist de drept şi a Economiei socialiste de piață. Partidul promite să continue politicile Partidului Comunist Român (PCR).
„Voi începe prin a spune că decizia de a intra în PSR a fost una bună, deoarece a fost necesar să încerc. Nu regret nimic. Pentru moment, PSR este singurul partid socialist din România, așa că n-aș fi putut să nu o fac.
Cine mă urmărește de mai mult timp știe că sunt de neclintit în ceea ce privește valorile care mă ghidează, și că nu îmi pasă de aparențe. Aceste valori mă definesc la cel mai adânc nivel, iar orice compromis ar reprezenta o trădare profundă a propriei ființe.
Când vine vorba de a crea o lume corectă pentru copiii noștri, nu există compromis. Când vine vorba de a-i apăra pe cei vulnerabili, nu există compromis. Când vine vorba de viață sau moarte, nu există compromis. Există doar ce alegem. Totul se măsoară prin impact. Timpul nostru este teribil de limitat, iar energia de care dispunem, chiar mai limitată. Felul în care ne folosim de ea definește acest timp. Alegerea mea este să o îndrept spre o îmbunătățire a condițiilor materiale, pe o fundație de adevăr. Doar pe adevăr putem clădi ziua de mâine, nu pe obișnuințe, emoții, sau ego. Adevărul este că oamenii suferă. Acum. În timp ce scriu aceste cuvinte. Adevărul este că această suferință are la bază lupta de clasă, o luptă pe care cu toții o resimt în felul lor. Adevărul este că oricât am tăia crengile, trunchiul se va regenera.
Asta face social-democrația liberală atât de periculoasă: nu are interesul de a opri problema de la sursă.
Din lașitate, interes, sau narcisism pur, liberalii se aleg mereu pe ei înșiși. Cu orice preț. Ei trebuie să se simtă superiori din punct de vedere moral alegând mereu o cale de mijloc care nu există, deoarece nu vor să accepte faptul că impactul lor este egal cu zero, energia lor, irosită, iar problema, perpetuată.
Aderarea mea la PSR a reprezentat o acțiune de combatere a acestor politici fără fond, însă, în urma tuturor discuțiilor de până acum, realizez că energia mea ar fi mai degrabă folosită în lupte interne decât în lupta de clasă. Consider asta inacceptabil, deoarece, după cum spuneam, oamenii suferă acum, iar soluția nu trebuie să aștepte o omogenizare a unui grup incompatibil, care e posibil să nu vină niciodată. De aceea, am decis să mă retrag și să îi ajut pe cei cu nevoie urgentă de soluții.
Cine are nevoie de noi?
• Copiii fără acces la școală sau rechizite și părinții care nu au cu ce să îi hrănească.
• Femeile abuzate pentru faptul că nu se supun ordinii patriarhale.
• Cei care se exprimă și iubesc altfel decât impune această ordine.
• Persoanele Roma care, după ~500 de ani de sclavie, încă sunt tratate drept sub-oameni.
• Cei cu un alt fel de abilități care văd zilnic faptul că lumea nu e creată pentru ei, ci în ciuda lor, neaflându-se într-un tipar ierarhic.
Cine are nevoie de noi?
• Cei bolnavi, fără acces la sănătate.
• Cei vulnerabili, înecați în datorii și casino-uri, care nici de soare nu se pot bucura deoarece le dispar toate parcurile.
• Cei care simt că viitorul e pierdut, iar planeta, pe ducă…
Totul în numele profitului. Toți, sacrificați pe altarul capitalismului, cu orice preț, la nesfârșit. Aceasta este lupta de clasă. Complexă, multifacetată, și dificilă, nu doar concentrată în relația angajator-angajat, ci prezentă în toate relațiile societății noastre. Pentru a ne oferi o șansă, trebuie să o analizăm întru totul și să demonstrăm că, deși problema se exprimă în multe moduri, soluția este una singură: socialismul. Iar pentru a reuși, trebuie să luptăm împreună. Noi suntem miliarde, iar ei, câteva mii, și cu toate astea, mulți nu realizează că lipsurile noastre sunt create artificial, ca să ne mențină disperați și controlabili.
Salariile noastre, suficiente pentru a supraviețui, nu pentru a prospera. Relațiile dintre noi, subrede, definite prin dezbinare, discriminare, și dezumanizare, deoarece clasa conducătoare știe că cea mai puternică armă este fraternitatea. Așa că haideți să ne unim. Avem doar lanțurile de pierdut. Vă mulțumesc că ați ajuns până aici. Dacă vă surâde ce ați citit și ați dori să luptăm împreună, vă invit să mă contactați la: oanalasconi.com/contact. Mesajul trebuie să includă localitatea, motivul pentru care v-ați alătura unei organizații de acțiune locală, și felul în care considerați că puteți participa. Viitorul este al nostru, însă numai dacă asta alegem”, a transmis Oana Lasconi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News