Partidul Național Liberal a anunțat joi seară suspendarea lui Mihai Barbu din toate funcțiile pe care le ocupă.
Partidul Național Liberal a anunțat joi seară suspendarea lui Mihai Barbu din toate funcțiile pe care le ocupă în cadrul formațiunii politice.
„În urma măsurilor dispuse de organele de cercetare penală în privința lui Mihai Barbu, acesta este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în cadrul partidului, inclusiv din calitatea de președinte al PNL Vaslui și cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar.
PNL va analiza situația lui Mihai Barbu în funcție de evoluția dosarului și de clarificările juridice ulterioare. Partidul rămâne ferm angajat în respectarea legii, a integrității și a standardelor etice pe care le promovează în activitatea politică și publică.
Partidul Național Liberal respectă principiul prezumției de nevinovăție, precum și independența instituțiilor judiciare“, a transmis Partidul Național Liberal, joi seară.
Mihai Barbu a fost plasat sub control judiciar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News