POT acuză SOS România că a pactizat cu vechea putere, contribuind la formarea unui nou grup parlamentar considerat ilegitim și fals suveranist.
Partidul Oamenilor Tineri (POT) acuză public formațiunea SOS România că s-ar fi aliniat intereselor puterii, contribuind la constituirea unui nou grup parlamentar prin intermediul unor parlamentari neafiliați.
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, susține că acest demers nu doar că este ilegitim, dar ar reprezenta și o manevră politică orchestrată de „sforarii sistemului” pentru a deturna zona suveranistă din Parlament.
Într-un comunicat transmis miercuri, Gavrilă a declarat că partidul pe care îl conduce nu este implicat în această reorganizare parlamentară și că grupul POT din Camera Deputaților își păstrează coeziunea.
„Din păcate, SOS România nu a devenit nimic altceva decât o unealtă a sistemului, a puterii şi a vechilor politicieni. Pentru că nu aveau control în zona suveranistă, sforarii politici ai sistemului de la putere au creat un nou grup parlamentar, cu sprijinul SOS România şi al neafiliaţilor. POT nu are nicio legătură cu acest demers. Grupul POT din Camera Deputaţilor rămâne unit”, afirmă Gavrilă.
Președinta POT afirmă că acțiunea ar fi urmărit dezorientarea electoratului suveranist și confiscarea acestei zone politice printr-o structură „fals suveranistă”.
„Pierderea identităţii este cea mai mare lovitură. Sistemul de la putere şi-a dorit ca oamenii să nu aibă cum să-şi identifice reprezentanţii, aşa că au creat acest nou grup parlamentar, fals suveranist. Toţi parlamentarii SOS au fost vânduţi puterii şi nici nu au înţeles ce li s-a întâmplat. Sau oare ei ştiu ce au făcut?! Înfiinţarea altor grupuri parlamentare decât cele votate în mod legitim de către români este o practică nedemocratică şi ar trebui scoasă în afara legii”, a mai spus lidera POT.
Conform declarațiilor senatorului Petrea Dorin Silviu, noua structură parlamentară, care reunește peste 35 de aleși proveniți din SOS România, POT și AUR, va purta numele de „Întâi România” și va reprezenta un pol suveranist cu orientare pro-europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci