Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut o scurtă analiză a tensiunilor de pe scena politică, după ce conducerea PSD le-ar fi dat miniștrilor un ultimatum până la Crăciun, iar PNL amenință cu procese pentru datoriile din campania lui Nicolae Ciucă.
Înlocuiri, până la Crăciun
Unii miniștri din cabinetul Luca Niculescu ar putea fi înlocuiți până în decembrie, potrivit surselor Realitatea. Social-democrații s-au reunit astăzi într-o ședință tensionată, pe fondul situației economice dedicate și pentru pregătirea celei de-a doua rectificări bugetare și a bugetului pe anul 2027.
Ministerul Finanțelor Publice lucrează la raportul solicitat inclusiv de Sorin Grindeanu, care va fi prezentat la jumătatea acestei luni și care va face bilanțul guvernării Bolojan. După prezentarea raportului, Guvernul ar urma să anunțe și procentul final de majorare a pensiilor.
În ședință tensionată a Partidului Social Democrat de astăzi, miniștrilor social-democrați le-ar fi fost transmis că trebuie să ducă la bun sfârșit obiectivele asumate. Mai mult decât atât, spunea Claudiu Manda, potrivit sursei citate: "Mă aștept ca toți colegii să trateze cu seriozitate deciziile luate în partid și să înțeleagă că nu fiecare își face propria politică în minister". De asemena, acesta ar mai fi spus că, dacă nu vor respecta sarcinile trasate de partid, atunci aceștia ar putea să nu mai fie în funcția pe care o ocupă în acest moment, până la Crăciun.
În ședință, s-ar fi discutat, printre altele, și despre ceea ce înseamnă un nou pol de modernizare. "Nu au reformat și nu au modernizat nimic cât au fost la putere. O fac acum din opoziție. Doar au tăiat de la oameni și firmele românești să susțină mai bine reforma administrativă și comasarea agențiilor propuse de Partidul Social Democrat", ar fi spus Sorin Grindeanu potrivit Realitatea Plus.
Datoriile din campania lui Nicolae Ciucă
Liberalii ar fi decis să îi dea în judecată pe cei care au coordonat campania lui Nicolae Ciucă, anunță postul tv. Situația este cu atât mai ciudată cu cât șeful de campanie de atunci al lui Ciucă a fost Dan Motreanu, cel care acum a fost ales în conducerea PNL, dar care este și apropiat a lui Ilie Bolojan.
Contractele, susțin liberalii, ar fi îngropat partidul în datorii. Dan Motreanu a transmis însă că nu este vizat de această verificare și nu i-a fost adusă nicio acuzație. "Nu am avut atribuții financiare și nici responsabilități privind negocierea sau semnarea contractelor", a transmis acesta într-un răspuns pentru Realitatea Plus.
În plus, conducerea PNL a avertizat liderii contestatari ai partidului să renunțe, în 10 zile, la acțiunile din justiție sau să-și găsească alt drum politic.
"PSD conștientizează situația dificilă în care se află"
Analistul politic Bogdan Chirieac avertizează că PSD riscă o prăbușire politică dacă nu livrează rapid rezultate, în contextul situației economice actuale.
"Ce se întâmplă în acest moment în Partidul Național Liberal? Ce previziuni putem să facem pentru partidul care a intrat acum în opoziție și cum joacă cele două partide - PSD acum la guvernare, PNL în opoziție.
Și am văzut această informație pe surse: unii dintre miniștrii din cabinetul Luca Niculescu ar putea fi înlocuiți până în decembrie dacă nu respectă linia Partidului Social Democrat", a fost întrebarea adresată analistului politic Bogdan Chirieac, la Realitatea Plus.
"Haideți să răspundem la această întrebare. PSD e conștient de faptul că, dacă nu reușește rapid să dea un semnal de încredere populației, se va prăbuși. Situația lăsată de Guvernul Bolojan este atât de gravă, încât lumea nu mai are răbdare.
Lumea este într-o situație extrem de dificilă, din toate punctele de vedere - de la economie până la nivelul de securitate al țării, în momentul ăsta. Și, atunci, dacă se încearcă să se guverneze în dorul lelii, atunci PSD literalmente se prăbușește și riscă să dispară.
Înțeleg mesajul conducerii PSD: "Domnule, vă faceți treaba așa cum trebuie, așa cum nu v-ați mai făcut-o până acum, ori cei care nu sunt în stare să țină pasul pleacă până la Crăciun." Am înțeles că acesta a fost mesajul secretarului general, domnul Claudiu Manda.
PSD conștientizează situația dificilă în care se află partidul la guvernare, totul urmând să treacă pe la domnul Luca Niculescu, care nu e din PSD. E și aici un fel de frână - la Luca Niculescu și la Alexandru Nazare, care nici el nu-i din PSD, ministrul de finanțe", a spus Bogdan Chirieac.
"Este o răzbunare mică a lui Ilie Bolojan"
Analistul politic Bogdan Chirieac critică modul în care actuala conducere a PNL gestionează tensiunile interne după intrarea în opoziție, calificând situația din partid drept „ilară”. Acesta pune acuzațiile la adresa lui Nicoale Ciucă, legate de fosta campanie electorală, pe seama nei răzbunări a lui Ilie Bolojan.
"În privința PNL-ului, situația este ilară, ca să spunem așa. Acum, să îl acuzi pe Nicolae Ciucă de nu știu ce blestemății din campanie... Evident că omul nu are nicio treabă cu așa ceva, iar tu, șeful campaniei, Dan Morteanu, să spui că, de fapt, nu ai știut nimic și ai rămas și în conducerea actuală a partidului e o răzbunare mică a lui Ilie Bolojan, dacă mă întrebați", a precizat Bogdan Chirieac.


