€ 5.0887
|
$ 4.3702
|
Curs valutar: € 5.0887
|
$ 4.3702
 

PSD-ul, între ciocan și nicovală la guvernare. Bogdan Chirieac explică de ce e dificilă ieșirea din coaliție

sorin grindeanu Sorin Grindeanu. Sursa Foto: Agerpres.

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre problemele din interiorul coaliției de guvernare și măsurile fiscal bugetare luate de Guvernul Bolojan.

 

Într-o intervenție telefonică la postul B1TV, Bogdan Chirieac, analistul politic, a evidențiat situația dificilă în care se află în acest moment Partidul Social Democrat în coaliție de guvernare, între presiunea internă de a ieși de la guvernare și presiunea externă de a garanta stabilitatea în Guvern.

„PSD-ul a avut o groapă de imagine cu cei patru judecători numiți la CCR. Peste 90% din publicul din România e împotriva pensiilor speciale, ce se întâmplă la CCR nu a fost bine-văzut, iar prin manevre bine executate răspunderea politică e asupra PSD-ului, deși PSD nu mai are niciun mijloc să-i influențeze pe judecătorii pe care i-a numit acolo.

CITEȘTE ȘI               -              ”Monstruozitatea” dată pe sub ușă de Guvernul Bolojan. Bogdan Chirieac: Așa îți poți pierde casa!

De asemenea, cu creșterile de taxe și impozite nu e atât de vizat domnul Ilie Bolojan, cât PSD-ul, după ce s-a indus această idee că acest partid se opune adevăratelor reforme ale statului. PSD-ul e într-o poziție politică dificilă. Pe de o parte critică măsurile, iar pe de altă parte le votează. Chestiunea asta nu mai poate dura multă vreme, iar PSD-ul trebuie să ia o decizie politică. Fie iese de la guvernare și se face un alt guvern, probabil fără USR, sau se merge pe guvern minoritar și lucrurile stau într-o instabilitate totală.

UE a văzut foarte bine taxele lui Ilie Bolojan și premierul a primit 600 de milioane de euro, pe 30 decembrie 2025, pentru infrastructură, iar presa din Ungaria scrie că se va rambursa foarte repede fondul european destinat României pentru perioada 2021-2027, în anul acesta.

În aceste condiții îi e greu PSD-ului să iasă de la guvernare, pentru că are relații bune cu Bruxelles-ul, e în S&D și criteriile internaționale sunt importante. Practic, presiunea externă asupra PSD-ului să nu iasă de la guvernare este cel puțin la fel de importantă cât e presiunea internă, care vrea să scoată PSD-ul de la guvernare. Să vedem ce decizie va lua președintele Sorin Grindeanu“, a explicat Bogdan Chirieac.

CITEȘTE ȘI               -               EXCLUSIV Noile impozite, un fel de taxă de protecție pentru viață pentru cel puțin un milion de români. „Suntem pur și simplu bulversați”

Analistul politic a evidențiat și nemulțumirea românilor, dar și a mediului antreprenorial, față de măsurile fiscal-bugetare luate de Guvern în ultimele luni, care au dus la scăderea nivelului de trai și la probleme pentru IMM-uri.

„Impozitele locale au crescut cu 300%-400%. Problema fundamentală pentru mediul privat nu e creșterea taxelor, deși nu ajută deloc într-o economie ca a României, ci noile măsuri fiscale adoptate de domnul Bolojan.

Asociații au mari dificultăți acum să-și împrumute propriile firme, plus birocrație excedentară, rapoarte și lucruri care nu fac viața ușoară pentru antreprenori. În loc să fie ajutat, antreprenorul este considerat un infractor“, a  mai precizat analistul politic Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close