€ 5.0887
|
$ 4.3702
|
Curs valutar: € 5.0887
|
$ 4.3702
 

EXCLUSIV Noile impozite, un fel de taxă de protecție pentru viață pentru cel puțin un milion de români. „Suntem pur și simplu bulversați”
Autor: Anca Murgoci

bani, taxe Imagine cu bani. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Viața ți se pare nedreaptă și consideri că impozitul tău pentru apartamentul cu trei camere este foarte mare? Te anunțăm că... ești norocos. Măcar ești sănătos.

 

Dar dincolo de începutul știrii mele mai crudă este realitatea altora. Sunt alți români, aproximativ un milion, cifrele nu sunt foarte clare, care chiar au fost loviți crunt de noile taxe și impozite.

Noile impozite, creșterea taxelor locale și reducerea unor facilități fiscale lovesc direct persoanele cu dizabilități și bolnavii cronici.

Presiune uriașă pe cei mai vulnerabili români

Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității, a zis că măsurile recente pun o presiune uriașă pe cei mai vulnerabili români, mulți dintre ei vârstnici, imobilizați sau dependenți de îngrijire, și cer autorităților să nu transfere povara fiscală asupra celor care deja trăiesc la limita subzistenței.

„Suntem pur și simplu bulversați pentru că încă din luna august am făcut demersuri pentru a nu se ajunge în această situație în care persoanele cu handicap grav și accentuat să fie obligate să plătească impozite pentru locuință, teren și mașină, precum și taxe locale, care sunt mult mai mari decât impozitele pe mașină și pe locuință.

Am discutat cu mai mulți colegi de la începutul anului și până acum, iar situația este îngrijorătoare, atât în București, cât și în țară.

Avem o colegă care este imobilizată total și are grad de handicap grav. Din nefericire, și-a pierdut părinții și locuiește într-o localitate din Vâlcea. Îmi spunea, cu lacrimi în ochi, că trebuie să plătească o mie de lei impozit pe casă, în condițiile în care muncește doar pentru a-și putea plăti un al doilea asistent personal. Așa cum spuneam, este complet imobilizată și acesta nu este un caz izolat.

Sunt mult mai multe situații similare. De exemplu, în București, taxa pentru parcarea de reședință este de 800 de lei, mai mare decât impozitul pe locuință”, a zis Daniela Tontsch.

scaun cu rotile

Premierul Bolojan a declarat că sunt aproximativ 900.000 de persoane cu dizabilități

„Chiar în această dimineață am consultat statisticile publicate trimestrial pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, iar datele arată că sunt înregistrate 977.657 de persoane.

Dintre acestea, 98% se află în grija familiilor sau trăiesc independent, iar doar 1,65%, adică 16.088 de persoane, se află în instituții publice rezidențiale de asistență socială pentru persoane adulte cu dizabilități, cunoscute generic drept azile”, a zis Daniela Tontsch. 

Ce vreau să vă spun este faptul că nu toate persoanele cu dizabilități din România sunt înregistrate oficial

„Cunoaștem cazuri de persoane care au primit certificat de neîncadrare în grad de handicap, pentru că, din păcate, nu doar criteriile s-au schimbat, ci și pentru că mulți nu au mai fost încadrați, deși aveau afecțiuni reale. În consecință, mulți nu mai beneficiază de scutiri.

Un alt aspect important din statistica analizată este legat de vârstă. Numărul persoanelor înregistrate cu vârsta peste 50 de ani este de aproximativ 430.000, ceea ce reprezintă 69,5% din total. Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă, 44,7% sunt persoane cu vârste între 18 și 64 de ani, iar persoanele de peste 65 de ani sunt în număr de 461.000.

Acest lucru înseamnă că aceste persoane sunt de două ori vulnerabile: O dată prin prisma dizabilității, a suferinței și a nevoilor medicale, și a doua oară prin vârstă. Practic, sunt lovite de două ori.

De asemenea, nu toate aceste persoane beneficiau de scutiri de impozit, ci doar cele cu handicap grav și accentuat. Prin urmare, nu suntem atât de „costisitori” pe cât s-a sugerat în declarațiile publice din ultima perioadă”, a zis Daniela Tontsch.

Premierul a lăsat să se înțeleagă că ar fi existat abuzuri, că certificatele de handicap ar fi fost acordate prea generos sau fără bază legală

„Suntem de acord că este posibil să existe persoane care dețin certificate de handicap fără a avea o afecțiune reală, însă întrebarea este: Cine este responsabil pentru acest lucru?

În toate aceste situații, responsabilitatea aparține instituțiilor statului, medicilor și comisiilor de evaluare care au acordat aceste certificate.

În ultima perioadă am primit numeroase plângeri de la colegii noștri, care ne zic că în multe DGASPC-uri și în multe primării există angajați, inclusiv primari, care dețin certificate de handicap. Nu știm ce dizabilități au sau dacă ele există în mod real.

Considerăm că de acolo ar trebui să înceapă verificările, înainte de a se face astfel de afirmații care ne afectează profund, care cresc stigmatizarea și care ne cataloghează pe nedrept drept persoane care comit abuzuri sau infracțiuni”, Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, la DC News.

VEZI ȘI: O zi cu emoții, lacrimi și reușită: Povestea din culisele unui eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close