€ 5.0968
|
$ 4.3195
|
Curs valutar: € 5.0968
|
$ 4.3195
 

EXCLUSIV Secretul performării, vechi de un secol, dezvăluit de Dumitru Borțun. De ce niciun ministru nu poate reforma școala românească / video

educatie-scoala_40327900 Sursă foto: Freepik - școală

Prof. univ. dr. Dumitru Borțun a vorbit despre succesul uriaș pe care l-a avut Spiru Haret în calitate de ministru al Educației, la începutul secolului al XX-lea.

Într-un dialog cu profesorul Sorin Ivan, Dumitru Borțun a explicat de ce învățământul românesc nu poate fi reformat în prezent iar fiecare ministru care vine la Educație nu reușește să performeze și să ducă școala românească la un nou nivel de dezvoltare.

Spiru Haret a fost de trei ori ministru, lucru care i-a permis să facă o reformă, ceea ce nu se poate întâmpla astăzi, după cum vedem. Numeroși miniștri ai Educației au încercat să facă o reformă a școlii românești, absolut necesară pentru a aduce învățământul în secolul XXI, dar nu au putut.

Spiru Haret a lucrat cu șapte sau opt ministere, nu a lucrat de unul singur. La noi, fiecare ministru a crezut că poate să fie el un nou Spiru Haret, fără să facă din educație un program național, interdepartamental, care să adune mai multe ministere: Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Amenajării Teritoriale. Toate astea au fost adunate în jurul Ministerului Instrucției Publice, cum se numea pe vremea aceea. Așa a reușit să construiască în mediul rural 2.000 de școli“, a spus Dumitru Borțun.

CITEȘTE ȘI                -               EXCLUSIV Dumitru Borțun mută lupa de pe elevi pe profesori și spune ceva foarte grav: Nu ești om/ VIDEO

Spiru Haret a construit și primele grădinițe în România

La un secol după ce în Occident au fost înființate așa-numitele falansere, sisteme de educație colectivă organizată, Spiru Haret a realizat primele grădinițe.

„Era o perioadă de emulație, chiar dacă erau polemici firești între partide“, a adăugat profesorul universitar Sorin Ivan.

„Se trecea de la Evul Mediu la modernitate, iar poporul român, la țară, era în continuare înecat în misticism, în superstiții. Spiru Haret a ridicat școala și a făcut-o la fel de înaltă ca primăria. Numai biserica era mai înaltă“, a precizat Dumitru Borțun.

„Există și acum nenumărate școli construite pe vremea lui Spiru Haret“, a completat Dumitru Borțun.

„Da, le-am văzut. În unele locuri au ajuns într-o stare de degradare, dar în altele le-am văzut reabilitate“, a replicat Dumitru Borțun.

„Tot în timpul lui au apărut și primele grădinițe. El a înființat grădinițele în România. Cu 100 de ani înainte le înființase Charles Fourier, cu așa-numitele falansere. Înființase grădinița cu ideea că dacă vrem să emancipăm femeile, trebuie să le luăm grija asta, să nu le mai lăsăm sclave ale camerei copiilor și bucătăriei, iar comunitatea să preia grija copiilor mici. O idee care fusese însămânțată în Occident cu 100 de ani înainte a fost pusă în operă de acest mare reformator, Spiru Haret“, a mai precizat profesorul Dumitru Borțun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close