Regizorul, scriitorul, scenaristul, scenograful şi graficianul Cristian Pepino a murit astăzi.
”Dacă spui teatru de păpuşi, spui Cristian Pepino. Regizor, profesor, prieten, părinte pentru multe generaţii, iubitor de artă, cu suflet bun şi foarte mult umor. Aşa l-am cunoscut, înconjurat de oameni şi dezinteresat de tot ce este meschin în profesia noastră. Mai ţineţi minte când un student v-a mărturisit că nu a văzut marea niciodată, atunci aţi pus mâna pe telefon şi l-aţi sunat pe Alifantis să mergem cu toţii în noaptea aceea la mare, noroc că Alifantis avea concert în alt oraş şi am mai rămas la 'bibliotecă'. Acesta era Domn Profesor, dădea totul pentru studenţii lui. Drum lin, Domn Profesor, mă bucur că v-am cunoscut", a scris actorul Ştefan Craiu pe pagina sa de Facebook.
Şi scriitoarea Ana Barton a transmis un mesaj de rămas bun.
”Şi a fost Cristi. Cristian Pepino. A fost cu noi pe lume Cristi, marele artist. Regizorul, scriitorul, scenaristul, scenograful, graficianul, prietenul bun şi mult păsător de om. Cristi, omul care râdea ca să-şi vadă râsul. Omul care împărtăşea arta lui cu toţi cei care iubeau arta. Azi, Cristi a urcat la Domnul, cu bunătatea lui, cu lumina lui. Acasă este el acum. Mulţumim pentru daruri, Cristi, le păstrăm în inimi, cum şi amintirea ta. Ne vedem mai încolo, suflete bun”, a scris Ana Barton pe pagina de socializare.
Cristian Pepino a fost o personalitate importantă a teatrului de păpuşi şi marionete din România, fost profesor universitar la Secţia păpuşi - marionete din cadrul UNATC, cunoscut pentru activitatea sa de regizor în teatrul de animaţie. A regizat peste 120 de spectacole de teatru de animaţie, iar pentru majoritatea dintre acestea a colaborat cu soţia sa, scenografa Cristina Pepino (1951 - 2013).
Printre premiile şi distincţiile obţinute se numără Marele Premiu la Festivalul Internaţional PIF de la Zagreb pentru spectacolul "Metamorfoze după Ovidius", Teatrul de Păpuşi din Constanţa; Premiul de regie şi premiul de excelenţă pentru cel mai bun spectacol de teatru de păpuşi - la Festivalul Golden Magnolia de la Sanghai, pentru spectacolul "Pinocchio" - Teatrul Colibri, Craiova; Premiul pentru întreaga activitate, Festivalul Gulliver, Galaţi; Ordinul Pentru Merit în grad de Cavaler - 2002; Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate conferit de Ministerul Culturii - 2003; Premiul special UNITER pentru teatru de păpuşi - 2004; Doctor Honoris Causa al Univesităţii de Arte din Târgu-Mureş - 2009, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News