Peste o mie de oameni protestează împotriva eutanasierii câinilor, duminică, 22 februarie, în Capitală.
UPDATE: Peste o mie de persoane participă duminică, în Parcul Izvor, la protestul pentru drepturile animalelor.
Manifestaţia a început la ora 16:00, iar participanţii au venit cu pancarte şi mesaje prin care cer reformarea sistemului de gestionare a câinilor fără stăpân, mai multă transparenţă în cheltuirea fondurilor publice şi sancţionarea abuzurilor din adăposturi.
„Sterilizare, nu exterminare”, „Stop măcel, sterilizare = civilizaţie”, „Opriţi crima din banii publici”, „Mai multe oraşe cer fără eutanisiere”, „15.000 au murit fără voce” sunt câteva dintre mesajele protestatarilor.
„Acum am scris cu vopsea roşie, pe zăpadă, 15.000, numărul câinilor care au murit la adăpostul din Suraia. Participanţii vin acum şi aprind pe acest contur lumânări”, a spus, pentru Agerpres, unul dintre protestatari.
Susţinătorii proiectelor de lege menite să reformeze sistemul de gestionare a câinilor fără stăpân afirmă că adoptarea acestora ar reprezenta un pas important pentru alinierea României la standardele europene în materie de protecţie a animalelor. Ei susţin că eliminarea eutanasierii în masă şi introducerea conceptului de „fiinţă sensibilă” în legislaţie ar aduce o schimbare de paradigmă în relaţia statului cu animalele.
„O societate civilizată se măsoară prin felul în care îşi tratează cei mai vulnerabili membri”, transmit organizatorii.
Un protest împotriva eutanasierii câinilor și pentru drepturile animalelor are loc, duminică, în Capitală.
Tudor-Tim Ionescu a făcut un apel la toți cei care doresc să manifesteze, astăzi, să participe în fața Parlamentului, în alveola de la Izvor. La manifestație și-au anunțat prezența peste 1000 de persoane, alături de reprezentanţi ai unor asociaţii pentru protecţia animalelor.
![]()
Oamenii se alătură protestului din diverse orașe, precum Iași, Târgu Jiu, Sibiu, Cluj-Napoca, Satu Mare, Mangalia, Constanța, dar și din afara țării. Susțin demonstrația și persoane din Germania și Bulgaria.
„Suntem la Parlament. Au venit între 500 și 1000 de oameni, nu-mi dau seama, pentru că sunt atât de mulți și vin din toate părțile... Veniți în fața Parlamentului, protestăm”, a spus Tudor-Tim Ionescu.
Mobilizarea pentru participarea la protest s-a făcut pe reţelele de socializare. Oamenii cer modificarea legislaţiei pentru ca fondurile publice să nu mai fie folosite pentru eutanasierea câinilor.
![]()
Revolta oamenilor a crescut, în ultimele săptămâni, după dezvăluirile privind adăpostul din Suraia, Vrancea, unde peste 15.000 de câini ar fi fost eutanasiați în ultimii ani, unii dintre ei uciși cu brutalitate.
![]()
Aproximativ 70.000 de câini au fost ucişi în România, în trei ani, potrivit Asociaţiei Kola Kariola, jumătate dintre aceștia în doar patru adăposturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News