€ 5.0974
|
$ 4.3327
|
Curs valutar: € 5.0974
|
$ 4.3327
 

Una caldă, una rece de la vârful ANM! Schimbări bruște de vreme în martie: inclusiv episoade de iarnă

ghiocei primavara martisor Ghiocei. Sursa foto: Agerpres

Dacă ultima săptămână din februarie, dar și ziua de 1 martie se anunță calde, prima lună de primăvară va fi capricioasă, anunță directoarea ANM, Elena Mateescu.

”Debutul săptămânii va fi caracterizat de valori termice ușor în creștere, mai ales în partea de vest-sud-vest a țării, acolo unde temperaturile la nivelul maximelor vor atinge chiar valori de 12-13 grade, cu cele mai ridicate în sud-vest. În București vorbim mâine, de pildă, de o maximă în jurul a 2-4 grade. Practic, în zonele din sud-estul țării, acolo unde încă stratul de zăpadă va fi prezent, încălzirea se va resimți de-abia din a doua parte a săptămânii, pentru că, de la debutul săptămânii, cu 2-4° de pildă, în Capitală, spre finalul acesteia sau cel puțin începând din a doua parte a săptămânii, vom conta pe valori de 6-7°C” a spus Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, la Digi24. 

1 martie cu temperaturi peste 15 grade Celsius. Avertismentul directoarei ANM

Deși veștile sunt bune pentru ultima lună din februarie, pentru luna martie nu sunt excluse perioade caracteristice... iernii. 

”Nu excludem ca în prima lună de primăvară, fiind o lună de tranziție și, prin excepție, o lună capricioasă, să avem mici episoade în care temperaturile mai ridicate, deci perioade cu vreme mai caldă, să fie întrerupte brusc, pe durată scurtă, și de perioade în care temperaturile să caracterizeze mai degrabă o vreme de iarnă. Sigur că statistica ultimilor ani ne-a confirmat această evoluție, astfel încât chiar și în luna martie și chiar la mijlocul lunii aprilie am avut episoade cu fenomene de iarnă. Să ne bucurăm, practic, de ceea ce urmează la finalul acestei luni februarie și care încheie iarna 2025-2026 și pentru primele zile practic din luna martie, pentru că, așa cum arată datele, la acest moment, 1 martie calendaristic va fi caracterizat și o vreme cu temperaturi care, în bună parte din țară, va aduce valori de până la 16-17 grade, mai ridicate în jumătatea de vest a țării, așa cum arată de altfel și estimările” spune directoarea ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close