€ 5.0920
|
$ 4.3312
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3312
 

Cod Galben de ceață, miercuri dimineața. ANM, județele vizate

cod galben de ceata Ceață densă. Foto cu caracter ilustrativ: Freepik @crsp-media
 

ANM a emis miercuri dimineața mai multe atenționări meteo.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în localităţi din 20 de judeţe din țară.

Astfel, potrivit ANM, până la ora 10:00, în zone din Constanţa, Tulcea, Cluj şi Botoşani, ceaţa va determina vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului.

Acelaşi fenomen afectează, până la ora 9:00, mai multe localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa, Argeş, Prahova, Buzău, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Teleorman, Harghita, Arad, Bihor, Timiş, Olt, Mehedinţi şi Alba.

Când şi cum se folosesc farurile de ceaţă

Reamintim șoferilor că este important ca atunci când vizibilitatea este serios afectată din cauza ceții dense să folosească farurile de ceață. Rolul acestora este să te facă mai vizibil pentru ceilalți participanți la trafic.

Potrivit Codului rutier (articolul 114, litera c din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier), luminile de ceață se folosesc doar împreună cu luminile de drum, în condiții de ceață densă. În cazul în care această prevedere nu este respectată, șoferii riscă o amendă cuprinsă în clasa a doua de amenzi (4-5 puncte de amendă) și trei puncte de penalizare pe permis. La valoarea actuală a punctului de amendă acest lucru presupune o amendă cuprinsă între 760 și 950 de lei, existând posibilitatea plății la jumătate în 15 zile (380 de lei).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close