€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

EXCLUSIV Veste bună despre vreme. Ce urmează după prăpădul din țară. Nu vine iarna! VIDEO
Autor: Roxana Neagu

vremea 3 octombrie 2025 captura video Imagini din Azuga
 

România se află sub alerte de fenomene severe până sâmbătă dimineață. Sunt alerte, inclusiv de Cod Roșu. La munte ninge în zonele înalte, iar în cele mai joase este lapoviță. Vântul suflă cu până la 80 km/h inclusiv în București.

Veste rea este dată de urmările fenomenelor meteorologice severe, de la copaci căzuți la inundații. Există și o veste bună, că astfel de zile nu aduc iarna, încă din octombrie, fiind izolate și specifice ultimilor ani. Un uragan este cel care împinge o masă de aer cald spre țara noastră, iar duminică deja vom avea soare și vreme bună. 

Imagini din Azuga, de astăzi: 

Citește și: EXCLUSIV Uraganul Gabriel aduce vreme caldă în România. Schimbare importantă de vreme după răcirea accentuată

”Cam în fiecare an, în ultimii ani, am avut măcar un episod de câteva zile în luna octombrie, în prima parte a lunii noiembrie, care a arătat, mai degrabă, ca de început de iarnă. De regulă, astfel de evenimente nu aduc zăpada în zonele joase. Deci ninsoare, strat de zăpadă sunt în zona de munte, pentru că solul este foarte cald și își spune cuvântul în forma precipitațiilor. Aerul rece care încearcă să pătrundă deasupra țării întâlnește o rezistență dinspre aerul mai cald. Încă e specific acestei perioade din an să fie și perioade cu circulație sudică, așa cum spuneam că încurajează fostul uragan Gabriel în fața sa. Chiar dacă câmpurile barice sunt ca de început de iarnă, concretizarea în forma fenomenelor nu este atât de severă, adică mai mult de zona montană cu precipitații mixte și cu posibilitatea de apariție, în cazul în care și vântul se intensifică, a unor fenomene la limita viscolului” a explicat Florinela Georgescu, director în Administrația Națională de Meteorologie, în cadrul interviului acordat jurnalistului Val Vâlcu, la DCNews. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close