€ 5.0920
|
$ 4.3312
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3312
 

EXCLUSIV Urmează o răcire a vremii, de marți. Temperaturile scad cu aproape 10 grade de pe o zi pe alta. Când va ninge
Autor: Roxana Neagu

toamna-ploaie_40418700 foto pexels
 

Vremea se schimbă radical de marți, anunță meteorologul ANM Mihai Huștiu. 

Informațiile venite de la Administrația Națională de Meteorologie arată că, în zilele următoare, vom avea temperaturi de vară, cu maxime până la 24 de grade Celsius. 

”Pe 4 noiembrie așteptăm o răcire, o scădere a temperaturilor, mai ales în partea de vest a țării, unde așteptăm ploi, luni, marți, în vestul, nord-vestul țării. Dacă luni avem 23 de grade aici (în vest n.r.), marți maximele nu vor depăși 15 grade, ceea ce înseamnă că ne apropiem de normal. În orice caz, prima săptămână din noiembrie, 3 - 10 noiembrie, va aduce temperaturi destul de ridicate, peste medie, în ciuda răcirii de marți. Va fi o scădere a temperaturilor de scurtă durată, apoi valorile mai cresc. Nu așteptăm prea multe ploi. Până spre finalul lunii, ne așteptăm ca temperaturile să fie peste medie” a spus meteorologul ANM, pentru DCNews. 

După 15 - 20 noiembrie, ar urma să apară primele precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în zonele mai joase, după cum a precizat Mihai Huștiu. 

Vezi emisiunea completă: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close