De Crăciun, toată lumea (majoritatea) este setată pe mâncare, cadouri, concedii.
Îi mai pasă cuiva de suflet? Nu prea acordăm timp sufletului și lui Dumnezeu. Ne gândim mai mult la ce să punem pe masă, la ce să punem sub brad sau în ce concediu să mergem de sărbători. N-am prea auzit nicăieri discuții de genul: „Tu când te spovedești?” / „Ai primit dezlegare să te împărtășești?” / „Mai poți cu postul ăsta?”
Nu. N-am prea auzit nici măcar vreun regret: „Am vrut să țin postul, dar n-am reușit”, „Am vrut să mă spovedesc, dar n-am mai apucat”.
În schimb, am auzit foarte des: „N-am cumpărat suficiente cadouri”, „Am făcut o oală de sarmale”, „Am făcut cinci cozonaci”.
Dar există timp pentru toate, dacă vreți. Și de cozonaci, și de sarmale, și de Dumnezeu, în ce ordine vreți... dar timp există. Atâta timp cât avem timp să împăturim 100 de sarmale, cu siguranță avem timp, în una din cele 40 de zile de când începe Postul Crăciunului, să vorbim și cu Dumnezeu 10-30 minute.
Suntem prea preocupați de „cum să slăbesc rapid după masa de Crăciun”, „câte calorii are cozonacul. Câte felii pot să mănânc fără să mă îngraș”, „pot combina slănina cu sarmalele și cozonacul?”, „în ce ordine pot să mănânc... tot ce este pe masa de Crăciun?”
Vă vând un pont. Un pont foarte vechi de altfel. Dacă ții Postul Crăciunului, nu prea mai cauți apoi cum să slăbești după ce mănânci 2-3 zile de Crăciun. Totuși... cine ține post 40 de zile (și da, nu cu covrigi, eugenii, paste), ci cu nuci, leguminoase și legume, nu intră „gras” în Crăciun. Așadar... e loc de 2-3 zile de cozonac și sarmale. Adică ce vreau să spun este că ne preocupăm prea mult de ce băgăm pe sub nas decât de suflet.
Și nu e prea târziu. Chiar și astăzi o mai puteți face. Căutați pe Google „program spovedanie biserică” și sigur găsiți un loc ca să vă spălați și sufletul. Iese fix ca la mașina de spălat, când băgați înălbitor și balsam. E adevărat că această curățenie nu ține mult și trebuie reluată, dar nici cu șosetele nu mergem de mai multe ori. Din cauza mirosului. Așa și cu sufletul. De ce am vrea să sărbătorim Crăciunul cu sufletul puțind? Băgați-l puțin la mașina de spălat și iese nou și curat. Dacă duhovnicul vă dă dezlegare și pentru Împărtășanie, fabulos. Dacă nu, este bine și așa. Mai este timp. Și de cozonaci, și de spovedanie. Azi, toate bisericile au program până seara târziu.
Și mai aud persoane care zic: „Ce, domnule, ce să caut eu la biserică? La câte păcate am...” Sau mai sunt și persoanele care dacă le spui că te-ai spovedit zic în gând: „Păi la cât bârfește asta, la cât se iubește cu soțul alteia, la cât minte, bine că merge ea la biserică să se spovedească” Păi... tocmai asta e ideea. Că dacă nu am avea păcate, am sta acasă. Și vă dau o veste tristă: Nu există om fără de păcat. Și fiecare om greșește și e lupta cu păcatul. Să ierţi de 70 de ori câte 7.
Este cea mai puternică învăţătură biblică despre iertare. Și nu este suficient să spunem „Doamne, iartă-mă!” la noi în dormitor înainte de culcare. Pocăința nu vine doar prin părerea de rău și rugăciune. Este nevoie de un mijlocitor între noi și Dumnezeu, iar acesta este preotul. Trebuie să mergem să ne spovedim pentru ca păcatele să fie iertate.
„Martorul”, adică preotul, nu este propriu-zis intermediarul între noi și Dumnezeu, așa cum poate unii îl percep. Preotul este, de fapt, martorul vindecării sufletești a celui care vine să-și mărturisească păcatele, după cum spunea un părinte.
Sărbători fericite să avem! Și cu sufletul alb ca neaua, ca să avem unde să-l mai murdărim, doar mergem la masă cu rudele, nu? Trebuie să facem loc pentru noi pete :))
Și nu uitați: cea mai bună dietă pentru suflet este spovedania. Altfel intră cozonacii și sarmalele. Nu uitați: Azi, la orice biserică, e un preot care vă așteaptă. E ultima zi, un fel de „last minute” pentru suflet.
VEZI ȘI: N-ai timp să faci cozonac? De unde poți să-l cumperi pe cel mai bun
În final vă invităm să urmăriți și un interviu de suflet cu pr. dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, la DC Edu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu