Modelul lui Bolojan, 11 ani prim-ministru. De ce e riscant, în România

Pe o casetă video de contrabandă, cum erau cele traduse de  Irina Margareta Nistor, am văzut o scenă memorabilă, dintr-o emisiune satirică a BBC, care comprimă în două minute ce s-a întâmplat în Marea Britanie între 1979-1983: decorul reconstruiește Downing Street 10, reședința premierului. Pe ușă iese o actriță care seamănă cu Margaret Thatcher și scoate un satâr din geantă: Mă duc să tai bugetul!
Caseta video avea trei ore de înregistrări, emisiunea ”haz de necaz” dura o oră, restul erau știri și reportaje: greve, ciocniri violente cu poliția, proteste în campusurile studențești, mii de oameni în stradă. 
Thatcher, însă, a câștigat și alegerile din 1983 și pe cele din 1987, părăsind postul în 1990, după o revoltă în propriul partid, generată de intenția Doamnei de Fier de a introduce ”poll tax”.

Terapia de șoc, costuri politice

Terapia de șoc aduce stabilitate economică, dar are costuri politice: aproape întotdeauna înseamnă pierderea puterii. În Europa de Est, partidele care au aplicat măsuri impopulare au pierdut următoarele alegeri, fiind înlocuite de formațiuni populiste, naționaliste sau desprinse din fostul partid comunist.

Și premierul Leszek Balcerowicz, în Polonia, a aplicat terapia de șoc, între 1990-1991, liberalizând brusc prețurile, tăind subvențiile, declanșând privatizări masive, cu concedieri numeroase, care au prăbușit nivelul de trai.  Balcerowicz  a dispărut de pe scena politică, la alegerile din 1991, unde partidul său a luat doar 1%, dar a creat o economie de piață stabilă, funcțională, care a făcut din Polonia cea mai performantă țară fost-comunistă.
A fost de mirare că  totuși a rezistat până la alegeri, atât de dure au fost măsurile luate în Polonia. Nu ar fi reușit fără sprijinul Occidentului, care a tăiat mare parte din datoria externă a Poloniei, dar a contat și că reformele au fost percepute ca fiind inevitabile pentru ieșirea din sărăcie. La fel s-a întâmplat în Bulgaria, cu guvernul reformist al fostului rege Simeon sau în Cehia. În România, reformele din anii 90 au dus CDR sub pragul necesar intrării în Parlament, în 2000. PD-ul lui Băsescu s-a prăbușit, de asemenea, de la 36 la 12 procente, după măsurile de austeritate din 2010.

Cum a câștigat Thatcher după tăierea bugetului

Cum a reușit Margaret Thatcher să câștige alegerile din 1983, în ciuda măsurilor extrem de impopulare pe care le-a luat?

Contextul era unul special. Marea Britanie a dus două războaie în acea perioadă: Războiul rece, ca parte din blocul occidental, și un război ”fierbinte”, cu Argentina, pentru Insulele Faulkland. Victoria militară din 1982, în Atlanticul de Sud, a crescut popularitatea premierului Thatcher, perceput ca lider puternic și patriot. Divizarea Opoziției, după ascensiunea Partidului Social-Democrat, care lua din voturile laburiștilor, i-a asigurat un context intern favorabil. O altă explicație a succesului premierului britanic a fost pusă pe seama stilului său de comunicare, ce îmbina fermitatea discursului cu claritatea mesajului, stabilind obiective precise și explicând necesitatea atingerii acestor obiective.

Ce îi lipsește premierului Bolojan

Premierul Bolojan adoptă un discurs similar, vine cu argumente economice tari, are obiective clare și o imagine consonantă discursului (eficient, mai degrabă tehnocrat decât politician, om de cuvânt, om al rezultatelor, nu al promisiunilor etc).
De asemenea, are parte de un context politic intern și extern favorabil: după victoria cu emoții în fața suveraniștilor, la prezidențiale, Comisia e mai deschisă către măsuri de sprijin, decât spre sancțiuni; momentan opoziția e divizată și compromisă de ageamii gen Gavrilă și ciudați gen Șoșoacă.

Ce îi lipsește premierului Bolojan? Electoratul care a susținut-o pe Margaret Thatcher, care a susținut politicile Dreptei neoliberale. Premierul britanic avea o bază de sprijin solidă în rândul clasei mijlocii și a antreprenorilor. Clasa de mijloc, însă, e o iluzie în România: nu există decât în auto-reprezentările celor cărora le e rușine să spună că sunt săraci. 

În 2017, studenții care protestau împotriva lui Dragnea, spuneau că nu se lasă ”mituiți” cu burse și bilete de tren gratuite. PNL, USR și președintele astăzi în funcție se bucurau că tinerii sunt de Dreapta. Cei care n-au emigrat, încă, au devenit fie antreprenori, fie corporatiști, fie bugetari. Iar antreprenorii, câți or mai fi rezistat după ce i-a lovit trenulețul-ordonanță, în decembrie 2024, se arată revoltați de măsurile din planul de guvernare, la fel ca bugetarii și corporatiștii. 

Vom vedem, la mitingurile anunțate deja în marile orașe, răspunsul la întrebarea: suntem de Dreapta, sau nu mai suntem?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News