Cui folosește demisia lui Iohannis. Legătura cu Trump

Marți, 4 februarie, Klaus Iohannis ar trebui să demisioneze. Președintele are datoria morală de a-și înceta mandatul în ziua respectivă, a spus un deputat PSD, ca să fie aliniat calendarul prezidențialelor (4/18 mai) cu termenul constituțional de trei luni de la vacantarea funcției până la alegeri.

Și dacă președintele ar demisiona pe 26 martie, nu mai votăm în luna mai, ci undeva, din 26 iunie încolo? Sau dacă demisionează pe 3 mai, se mută alegerile prezidențiale în toamnă?

Un senator PNL a explicat că demisia președintelui ar fi ”o chestiune de tip, să spunem, supapă socială”.

Să vedem ce ar aduce principalelor forțe politice demisia președintelui.

Dacă demisia lui Iohannis ar fi avut loc astă vară, ne putem imagina un scenariu favorabil PNL. Nicolae Ciucă devenea președinte interimar. Avea parte de o expunere mai bună, în perspectiva prezidențialelor, și de mai puține sabotaje din propriul partid.

Lui Ilie Bolojan, expunerea nu i-ar folosi, dimpotrivă. Nu are suficient timp și nici destulă credibilitate pentru a se arunca în cursa prezidențială, dar va deveni ținta cea mai expusă, în această campanie. Dacă liderul interimar al PNL ar ajunge poimâine președinte interimar, ar trebui să-și dea demisia din partid. O să se spună că e interimar de meserie. Dezbaterea succesiunii în PNL și instabilitatea dintr-un partid oricum răvășit de luptele interne sunt exact ce îi trebuie candidatului său, Crin Antonescu, ca să fie sigur că nu intră în turul doi.

PSD, teoretic vorbind, nu are candidat la prezidențiale. Singura lor miză ar trebui să fie guvernarea. În măsura în care gestul lui Iohannis funcționează ca ”supapă socială”, să admitem că demisia ar mai reduce presiunea pe premierul Ciolacu. Dacă nu cumva îi îndârjește și mai tare pe contestatarii ”sistemului”.

E posibil ca electoratul să vadă demisia lui Iohannis ca pe o victorie a suveraniștilor. Asta nu ar fi în avantajul lui Ciolacu, dimpotrivă. Pe de altă parte, nu e exclus ca demisia lui Iohannis să dezumfle campaniile AUR, rămas fără cal de bătaie, și USR. Elena Lasconi, dacă mai țineți minte, îl vroia pe Bolojan premier, mai greu să-l critice ca președinte interimar.

Dincolo de aceste calcule pe care sigur le fac politicienii, folosește la ceva demisia?

Dezamăgirea e mare, evident, iar cei care l-au susținut două mandate sunt astăzi cei mai înverșunați contestatari, adăugându-se frustrările lor la nemulțumirile celor care l-au respins pe Iohannis de patru ori la vot.

Însă, după 120 de luni cu Iohannis, mai contează trei? Nu e aruncat de la Cotroceni în stradă, măcar să spui că te-ai răzbunat, că l-ai lăsat pe drumuri, că i-ai strigat ”you're fired”, ca Trump în reality show-ul care l-a făcut celebru în anii 90.

Și apropo de Trump și de cât e de important e relația  personală cu liderul lumii libere, să nu uităm că Iohannis a fost de două ori la Casa Albă, în primul mandat al președintelui american. Dacă Trump n-a mers în secret la mofete, în Băile Felix, e puțin probabil să știe cine e Ilie Bolojan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel