€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Clasa politică din România, pregătită să capituleze în fața Rusiei
Autor: Val Vâlcu

instant_ilustratie_vot_parlamentare_22_inquam_photos_octav_ganea_38411400 Ștampilă de vot / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
 

„Suntem îngrijoraţi de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menţionate în raport ar trebui să...

„Românii trebuie să-și aleagă liderii și viitorul fără manipulare externă”, spune principalul partener strategic al țării noastre.

Dar, manipularea deja s-a produs. Rezultatul alegerilor este viciat, opțiunea românilor este distorsionată, din cauza ingerinței unui actor statal în turul I.

Integritatea procesului electoral, în două tururi de scrutin, ar însemna că s-a jucat corect și turul I și turul II. Ori, integritatea turului I nu mai poate fi asigurată/recâștigată, deci întreg procesul electoral este viciat.

Manipularea externă a schimbat ordinea, a influențat rezultatul în turul I și influențează rezultatul din turul II.

Un exercițiu electoral distorsionat, cu finaliști în care un segment important al societății nu își găsește reprezentarea, va amplifica tensiunile sociale și va accentua falia dintre cetățeni și clasa politică.

Din păcate, partidele politice main-stream sunt preocupate acum  doar de jocurile lor de putere, de combinații care să le permită să păstreze guvernarea sau să câștige cu orice preț președinția.

Votul oferă legitimitate doar în condițiile în care este perceput ca fiind corect și liber de constrângeri. Investigarea ”deplină” a fraudei din turul I nu s-a făcut, CCR, pe de altă parte, s-a făcut că ”veghează”, s-a grăbit să valideze un proces electoral distorsionat și să scape de răspundere.

Un președinte ajuns prin fraudă în turul II, sau unul care a profitat de frauda pregătită pentru alt candidat din turul I, va avea legitimitate morală, se va bucura de încrederea majorității, în vremurile dificile care urmează?

Înainte să cheme lumea la vot pentru apărarea parteneriatului transatlantic, USR, PSD ETC ar trebui să citească de două ori comunicatul partenerului. Dacă atacul Rusiei a distorsionat turul I, deci alegerile, să nu refaci procesul electoral înseamnă să capitulezi în fața Rusiei.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close