Avocatul Adrian Toni Neacșu îi avertizează pe unii dintre judecătorii care semnează petiții online că fapta ar putea fi încadrată ca infracțiune, termenul cheie fiind ”de îndată”. Care ar fi precedentul? Să ne întoarcem puțin în epoca Băsescu.
Partidul care îl susținea pe președintele în funcție a fost la un pas de dizolvare în 2011, fiindcă a nu a înregistrat la tribunal, în termen de 30 de zile, modificările statutare efectuate la Convenția Națională.
Dizolvarea PDL a fost cerută în septembrie, la patru luni după ce trecuse termenul prevăzut în legea partidelor. Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a recunoscut că notificările au fost depuse cu întârziere, dar s-a arătat încrezător în decizia instanței, considerând că termenul de 30 de zile este o recomandare, nu o obligație expresă. Exact așa a stabilit și judecătorul, iar PDL a mers mai departe.
Deci, avertismentul adresat de Adrian Toni Neacșu magistraților care semnează petiții online nu ar trebui să-i îngrijoreze. Iată ce a postat cunoscutul avocat, fost membru CSM, pe pagina sa de Facebook:
”Scriu asta doar pentru câțiva dintre prietenii mei buni prezenți pe listele care se tot strâng în instanțe:
Documentarul Recorder sugerează că la Curtea de apel București colegiul de conducere, controlat de președintele instanței și cei de secții, săvârșeste în mod repetat infracțiuni de favorizare a făptuitorului, schimbând cu intenție membrii completelor de judecată în dosarele penale sensibile privind politicienii și oameni de afaceri, cu scopul de a determina reluarea judecății și de a interveni astfel împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.
Ajutorul dat făptuitorului sub orice formă în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală, în condițiile în care împlinirea prescripției este o cauză de înlăturare a răspunderii penale, constituie una din cele mai clare infracțiuni din Codul penal. Omisiunea sesizării de îndată a unei infracțiuni de care iei cunoștință în timpul serviciului ca judecător, cum ar fi "eliminarea" unor judecătorii din complete cu rezoluția infracțională de a favoriza inculpații, constituie o altă infracțiune gravă.
Acesta este mesajul înțeles de publicul larg, acesta e mesajul distribuit și multiplicat de presă. Acestea sunt dezvăluirile pe care le confirmați, dincolo de solidaritatea principială cu colegii in fata Inspecției Judiciare, și în legătură cu ele spuneți că se întâmplă peste tot în justiție, nu numai la București”.
Pe scurt, dacă ar fi adevărate faptele sugerate de Recorder, magistrații care le cunoșteau și au omis să le sesizeze de îndată au comis o infracțiune, consideră Adrian Toni Neacșu.
Depinde, însă, ce se înțelege prin ”de îndată”.
Or fi cele 30 de zile, pe care nu le-a respectat partidul prezidențial? O fi o recomandare, sau o obligație expresă...numai onorata instanță poate stabili.
Cum bine spunea Augustin Zegrean, în august 2012: ”În asta constă măreția dreptului, toate legile lasă loc de intrepretare. Mâine o să aveți răspunsul referitor la referendum".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News