Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea în zilele următoare.
Într-o intervenție la România TV, duminică seara, Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea în zilele următoare.
„Până mâine dimineață avem o atenționare meteorologică de cod galben pentru sudul, sud-estul și estul României, care vizează intensificări de vânt, dar și ninsori viscolite. Va fi și strat de zăpadă, pentru că regimul de temperaturi va fi în scădere, iar în nordul țării, masa de aer mai rece a determinat scăderea regimului de temperaturi la nivelul maximelor până la cel mult 6-7 grade Celsius.
Pe măsură ce masa de aer va persista, pe parcursul săptămânii viitoare vom vorbi predominant de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și strat de zăpadă între 5 și 15 centimetri, iar în zona montană în jurul a 20 de centimetri. Este posibil să consemnăm și valori de temperaturi ce vor caracteriza nopți și dimineți geroase, mai ales în depresiuni și în zonele nordice ale țării, cu precădere în Moldova, acolo unde minimele vor scădea sub -10 grade Celsius, iar maximele vor fi spre -7 grade Celsius.
CITEȘTE ȘI - Alertă hidrologică: Pericol de inundaţii pe râuri din 16 judeţe
În restul țării, în sud și sud-est, maximele se vor apropia de cel mult 1-2 grade Celsius, inclusiv în Capitală. Această vreme mai rece va fi de interes până la finalul lunii februarie, pentru că și estimările actualizate vineri de ANM arată o probabilitate foarte ridicată ca săptămâna 16 - 23 februarie și 23 februarie - 1 martie să fie caracterizate de valori mai coborâte decât în mod obișnuit, semn că primăvara se va lăsa așteptată“, a spus Elena Mateescu.
Privitor la vremea din Capitală, directorul general al ANM a precizat că săptămâna viitoare vor cădea din nou precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
„Va ninge, inclusiv în Capitală, unde marți e posibil să consemnăm din nou precipitații, care la început vor fi sub formă de lapoviță, iar apoi sub formă de ninsoare. Maximele vor fi de 1-2 grade Celsius, iar minimele spre -5 grade Celsius“, a spus Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, despre vremea din Capitală în următoarea săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci