€ 5.0974
|
$ 4.3327
|
Curs valutar: € 5.0974
|
$ 4.3327
 

Trump anunță desecretizarea dosarelor despre extratereștri. Alexandru Mironov: Bântuie cerul planetei

imagine cu extraterestri, OZN Alexandru Mironov amintește că și noi am trimis două sonde Voyager să iasă din sistemul solar. Foto: Pixabay

Scriitorul și jurnalistul Alexandru Mironov a comentat anunțul președintelui american Donald Trump privind desecretizarea dosarelor despre extratereștri.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, joi, că intenţionează să ordone agenţiilor federale să "identifice şi să publice" dosare despre extratereştri şi OZN-uri, a căror difuzare este cerută de americani de zeci de ani.

Totodată, el a afirmat că predecesorul său democrat, Barack Obama, a divulgat "informaţii clasificate" atunci când a sugerat pe un ton glumeţ, într-un interviu la un podcast, că extratereştrii chiar există. Prof. Alexandru Mironov, realizator radio și TV, jurnalist de știință și educație, a comentat acest subiect.

Alexandru Mironov: Și noi, pământenii, am trimis două sonde Voyager să iasă din sistemul solar. Extratereștrii există

"Se pare că Groenlanda nu mai e o problemă, nici Iranul, nici Venezuela. Lucrurile au ieșit complet din peisaj, avem treabă cu OZN-urile, care eventual bântuie cerul planetei. Au dreptate ambii președinți (Obama și Trump n.r.)  în sensul că dovezi că există inteligență în afara Pământului există, sunt inevitabile, sunt irefutabile și trebuie să acceptăm faptul că emisari din această parte au trecut și pe la noi, după cum, atenție, noi, pământenii, am trimis două sonde Voyager să iasă din sistemul solar. Sunt mai bine de 50 de ani de când au ieșit din sistemul solar și vor ajunge undeva pe un cer al unei civilizații, să zicem extraterestre, care va zice: Iată OZN-urile pe care ni le trimit alții", a declarat Alexandru Mironov la Antena 3 CNN.

Cât despre existența extratereștrilor, Alexandru Mironov a răspuns: "Da, categoric există. (...) E interesant în sensul că cu cât avem mai multe mistere, cu atât stârnim interesul jurnaliștilor și al lumii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close