Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a spus dacă mai sunt bani de salarii şi pensii în buget.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu susține că nu se pune problema să nu fie bani de salarii şi pensii.
"Nu există această teamă în acest moment pentru asigurarea resurselor financiare pentru pensii şi salarii. Nu se pune problema de aşa ceva!", a spus Grindeanu, marți, la Alexandria, întrebat dacă sunt bani de salarii şi pensii în buget, până la finalul anului, transmite Agerpres.
Totodată, el a vorbit și despre restanţele salariale înregistrate la unele DGASPC-uri din ţară.
VEZI ȘI: Județul în care nu mai sunt bani pentru salariile angajaților DGASPC
"Sunt judeţe unde la DGASPC-uri, la consiliile judeţene, nu s-a asigurat finanţarea şi Guvernul trebuie să vină cu ceea ce vine în fiecare an, cu acea cotă parte (...) fiindcă, da, sunt judeţe în care angajaţi de la stat, de la DGASPC-uri, nu şi-au primit banii de două, chiar de trei luni. Asta nu e normal!", a adăugat Sorin Grindeanu, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o după ce a participat la Conferinţa extraordinară a PSD Teleorman.
Precizăm că îngrijorările legate de posibilitatea ca la buget să nu mai fie bani de salarii și pensii a apărut după ce s-a aflat că sunt probleme la asigurarea salariilor angajaților DGASPC în ultimele două luni ale anului. Anunțul fusese făcut de președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu, care a declarat că în prezent e în derulare o analiză pentru reducerea cheltuielilor în aparatul administrativ.
Totodată, și avertismentele economiștilor sunt tot mai alarmante în ultima perioadă, în contextul în care execuția bugetară după primele nouă luni indică un deficit de 5,39% din PIB, adică 102,47 miliarde de lei. Majorările de taxe și impozite nu ar fi avut efectul așteptat, deoarece nu au fost însoțite de reduceri semnificative ale cheltuielilor publice, potrivit analiștilor.
VEZI ȘI: Analistul Radu Georgescu, avertisment sumbru: În România va fi un mare Halloween economic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu