€ 5.0911
|
$ 4.3417
|
Curs valutar: € 5.0911
|
$ 4.3417
 

Demisie cu scandal de la vârful CJ Constanța. De ce a plecat Florin Mitroi
Autor: Andrei Itu

demisie-consiliu-judetean_99800800 foto ilustrativ pixabay / demisie
 

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Mitroi, a demisionat, joi, din funcţie.

Florin Mitroi a demisionat de la conducerea Consiliului Județean Constanța. El și-a motivat demisia prin faptul că nu poate face ceea şi-a propus din cauza obstacolelor administrative şi a lipsei de implicare a unor factori decizionali.

Cum justifică demisia Florin Mitroi

"Astăzi, mandatul meu de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa încetează prin renunţare la funcţie. A fost o decizie foarte grea, asupra căreia am stăruit îndelung. Din respect pentru toţi cetăţenii judeţului, indiferent că m-au susţinut sau nu, fac public faptul că la baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă. 

Sunt siderat de dorinţa acerbă a unora de a ţine judeţul cât mai scufundat, cât mai lipsit de investiţii, cât mai invizibil, servind doar interese mărunte. Şi la fel de siderat sunt şi de marea masă a oamenilor politici şi a factorilor de decizie în administraţie, care aleg să rămână indiferenţi, doar ca să îşi păstreze funcţia. Eu nu pot. Am depus un jurământ, că voi servi interesul cetăţeanului. Nu pot să asist nepăsător la ignorarea lui", a precizat Florin Mitroi, într-un comunicat de presă.

Florin Mitroi spune că e o retragere voluntară

Florin Mitroi a amintit, printre altele, că a luat decizii corecte în timpul mandatului său, chiar dacă unele au deranjat şi şi-a exprimat speranţa ca viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean să continue proiectele începute şi să servească cu dedicare interesele cetăţenilor.

"Este o retragere voluntară, asumată. Sper să o vedeţi ca pe o decizie onorabilă, şi nu o slăbiciune. Consider că am luat decizii corecte, chiar dacă unele au deranjat. Am anulat contracte nedrepte, am deschis uşi spre transparenţă. Puneţi faptele înaintea vorbelor. Constanţa are nevoie de susţinere, de implicare, de acţiune, de-adevărat. Dar nu de la un singur om, ci de la toţi.

Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit, cetăţenilor care au crezut în mine, colegilor oneşti, echipei care mi-a susţinut activitatea şi presei. Sper la un Consiliu Judeţean stabil, o echipă pregătită şi proiecte care vor continua, indiferent de nume", a mai spus Florin Mitroi, membru al Partidului Naţional Liberal.

Vezi și - Protest spontan în Constanța: Autobuzele CT Bus, scoase de pe trasee. A fost chemată Poliția

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close