Ludovic Orban anunță fix pasul pe care-l scriam în noiembrie, când, aparent, a fost dat afară din Cotroceni.
”În campania de la București am făcut un prim pas spre PNL. Poate urma pasul decisiv” a scris Ludovic Orban, fost consilier prezidențial al lui Nicușor Dan, pe Facebook.
În campania pentru Primăria Municipiului București, Ludovic Orban a susținut candidatul PNL, pe Ciprian Ciucu. Plecase din Administrația Prezidențială. Președinția a descris o întrerupere a contractului de comun acord, Ludovic Orban a ținut o conferință de presă în care a anunțat că a fost dat afară, de fapt, pentru opiniile sale politice despre USR. Acel USR văzut ca ”partidul președintelui”. De altfel, ”părintele” USR este USB, fondat de Nicușor Dan. Astăzi președinte al României, el a părăsit USR în 2017, din cauza unor divergențe.
Ludovic Orban nu este la primul anunț de apropiere de PNL. Recent, ca președinte al Partidului Forța Dreptei, el a precizat că a avut o discuție cu Ilie Bolojan, premierul țării și președintele PNL, și că există deschidere de ambele părți. Nu este clar dacă vorbim despre revenirea lui Ludovic Orban în PNL sau o fuziune prin absorbție între două partide.
De când a plecat de la Palatul Cotroceni, Ludovic Orban nu a mai avut nicio discuție cu președintele Nicușor Dan, pe care l-a susținut din umbră din campania electorală pentru Palatul Cotroceni.
Când Ludovic Orban a fost dat afară de la Palatul Cotroceni, DCNews a lansat scenariul intrării în PNL. De fapt, al revenirii, pentru a acționa - din umbră, așa cum pare că știe cel mai bine, în ultimii ani - în interesul președintelui țării, în PNL.
În acest context, schimbă, cu adevărat, Ludovic Orban, tabăra, sau va fi un cal troian al lui Nicușor Dan în PNL?
Următorul pas al lui Ludovic Orban este extrem de important pentru șahul politic. Va marca Ludovic Orban, cel care cunoaște fiecare om din PNL, prin revenirea în tabăra liberală? Sau va continua în umbra politică în care s-a aflat și până acum, inclusiv în campania pentru Nicușor Dan la Cotroceni? Marchează Nicușor Dan decisiv în fața lui Ilie Bolojan prin Ludovic Orban, în PNL? Dacă Ludovic Orban este, de fapt, calul troian al președintelui Nicușor Dan, în plan politic, acel Ludovic Orban cu ștate vechi în PNL, cel care știe tot despre toți - pe principiul ”îți aduci aminte când...”- ar fi un pas greu de egalat pentru Ilie Bolojan de la Oradea. Ar marca astfel, președintele și-n electoratul PNL până la asigurarea unui scor final favorabil, cu un om ”din umbră” în interior, care ar putea dicta direcții nevăzute de publicul larg. Între timp, acel președinte stângaci, dar zâmbitor, cel care deschide ușa tuturor, ar reuși ceea ce n-a reușit nimeni înaintea lui: să marcheze pe două câmpuri electorale în timp ce-l ține pe al treilea sub control >>> Citește analiza completă aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu