€ 5.0943
|
$ 4.2964
|
Curs valutar: € 5.0943
|
$ 4.2964
 

Consiliul Păcii. Chirieac: Ce arată faptul că Nicușor Dan merge la Washington. România TV a avut dreptate
Autor: Anca Murgoci

nicusor dan _INQUAM_Photos_Octav_Ganea Nicușor Dan / Inquam Photos / Octav Ganea

Nicușor Dan a anunțat, duminică, participarea sa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând astfel invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

Bogdan Chirieac a comentat acest subiect. Analistul politic a zis că decizia lui Nicușor Dan de a merge la Washington este clar reconfirmarea poziției preponderent pro-americane pe care o are România.

De asemenea, Italia intenţionează să participe la Consiliul pentru Pace al preşedintelui Donald Trump ca ţară observatoare, a declarat sâmbătă premierul italian Giorgia Meloni.

România era la răscruce: Mergem cu Statele Unite ale Americii sau cu Uniunea Europeană?

„Decizia este foarte complicată. Nicușor Dan merge la Washington, invitat de Donald Trump, după ce a ezitat în legătură cu luarea deciziei. România era la răscruce: Mergem cu Statele Unite ale Americii sau cu Uniunea Europeană? Liderii marilor state europene - Merz sau Macron - au ales să nu meargă la Washington. Probabil s-a întâmplat ceva după reuniunea de la Munchen.

Poate că doamna Maia Sandu, după ce s-a văzut cu Marco Rubio, a transmis un mesaj către București care l-a influențat, de ieri până astăzi, pe Nicușor Dan. Văd că merge și Giorgia Meloni, premierul Italiei, care este cureaua de transmisie între Donald Trump și Uniunea Europeană. Și dânsa a ezitat în privința deciziei, dar a anunțat ieri că va merge. Faptul că Nicușor Dan merge la Washington este clar reconfirmarea poziției preponderent pro-americane pe care o are România”, a zis Bogdan Chirieac.

Analistul politic a afirmat, la România TV, că postul de televiziune a anticipat corect vizita președintelui la Washington.

„Ca să glumim un pic, România TV a avut dreptate. Acest post de televiziune ne-a anunțat, încă de acum o săptămână, că Nicușor Dan va merge la Washington, deși liderii marilor state europene au anunțat că nu vor merge. Acesta este adevărul. Nu știu... aveți pile la Cotroceni sau la Casa Albă. Că l-ați adus și pe Donald Trump Jr. la București de două ori. Ceva este aici. Lucrez și eu, uneori, alături de dumneavoastră, la o televiziune „prezidențială”. Aceasta este situația”, a mai zis Bogdan Chirieac la România TV.

VEZI ȘI: Nicuşor Dan merge la prima reuniune a Consiliului Păcii înfiinţat de Donald Trump. Ce calitate va avea România 

Trump a lansat oficial Consiliul pentru Pace la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Conceput iniţial pentru a superviza reconstrucţia Fâşiei Gaza, ambiţiile acestui organism sunt acum neclare, Trump sugerând că poate fi folosit pentru a soluţiona conflicte şi crize în întreaga lume. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close