€ 5.0934
|
$ 4.2881
|
Curs valutar: € 5.0934
|
$ 4.2881
 

EXCLUSIV Victor Ponta, de acord cu Ilie Bolojan, în disputa rezidenților. Greșeala făcută de premier: În primul rând, nu anunți
Autor: Iulia Horovei

ilie bolojan victor ponta Premierul Ilie Bolojan (stânga), deputatul PSD, Victor Ponta (dreapta). Colaj DCNews/ Iulia Horovei. Sursa foto: Agerpres

Fostul premier Victor Ponta a declarat că este de acord cu ideea lui Ilie Bolojan de introduce condiții pentru ca medicii rezidenți să profeseze o perioadă în România, spunând, însă, unde a greșit actualul prim-ministru.

Victor Ponta crede că ar trebui introdusă o modalitate prin care medicii să nu mai ia calea străinătății după ce își finalizează studiile, dar respinge ideea unei măsuri obligatorii. El a spus, în exclusivitate pentru DC News, că tinerii medici trebuie convinși, nu constrânși.

Ponta: Unde a greșit Ilie Bolojan

„Povestea cu medicii trebuie să stea în România e corectă, eu o consider corectă. Dincolo de decizia CCR, și eu cred că ai făcut șase ani - cea mai lungă și cea mai grea facultate - după aceea, rezidențiatul. Atunci hai să găsim o soluție să stai în România, să nu te pregătesc, de fapt, pentru Franța sau Anglia. Dar, în primul rând, nu anunți chestia asta, că deja ai speriat 'vânatul'.

În al doilea rând, ia vezi, de ce pleacă? Bun, sunt salariile mai mari, dar nici în România nu mai sunt salariile mici. Hai să văd de ce pleacă, să mă înțeleg cu ei. Că să-i ții cu arcanul... ne ținea Ceaușescu cu arcanul. Hai să văd ce condiții îi dau, ce-l nemulțumește, cum reușesc să-l conving să stea în România.

Totu-i cu toporul. În acest moment, domnul Bolojan operează bolnavul român cu toporul. Și se miră că-i moare bolnavul... Fără anestezie, fără nimic!”, a explicat Victor Ponta, la emisiunea „Ce se întamplă?” de la DC News, în dialog cu Răzvan Dumitrescu.

„Se miră sau știe că moare? Unii oameni se întreabă dacă nu-și dă seama sau știe exact ce face”, a întrebat jurnalistul. 

Fostul premier a punctat: „Nu cred că-și dă seama. Nu-l bănuiesc că vrea el neapărat... Cred că cei din jurul lui, că e clar c-a fost capturat de un grup care n-are legătură nici cu PNL-ul, nici cu PSD-ul, ci de grupul ăsta USR-ist haștagist, care i-au creat această senzație de '- Dom'le, ești un martir, un erou!'”.

Amintim că premierul Ilie Bolojan a sugerat că ar trebui introdus un mecanism prin care absolvenții facultăților de medicină de stat să rămână să lucreze în România pentru o perioadă de cel puțin câțiva ani după absolvire.

Citește și: •  Ponta, scenariu despre planul USR în România, cu „sprijin extraordinar” din Europa: De asta l-au dat jos pe Moșteanu, că nu e prost

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close