Astăzi, de Ziua Constituției României, îmi reamintesc motivul pentru care am ales să slujesc și în a treia putere în stat, Parlamentul: cred cu tărie în puterea valorilor democratice și în garanțiile pe care Constituția le oferă tuturor românilor.
"Pentru mine, #Constituția nu este doar un text juridic — este busola după care îmi ghidez activitatea publică și felul în care înțeleg să îmi respect concetățenii. În fiecare zi încerc să fiu demn de încrederea celor care m-au ales și să apăr principiile statului de drept, transparența și echilibrul fără de care societatea noastră nu poate avansa", a ținut să precizeze senatorul PSD Robert Cazanciuc.
"Legea fundamentală este un angajament permanent față de valorile care ne unesc ca națiune: respectul pentru statul de drept, echilibrul puterilor în stat și protejarea demnității umane.
În fiecare zi, ca senator, îmi asum responsabilitatea de a apăra aceste principii și de a contribui la consolidarea unui parlament care lucrează în slujba cetățenilor și cu respect pentru litera și spiritul Constituției.
În toți anii mei de activitate publică, în toate cele trei puteri ale statului, m-am ghidat după credința că democrația trăiește prin oamenii care o apără zi de zi, prin gesturile lor, prin curajul de a spune adevărul și prin dorința de a construi o societate mai bună
Cred într-o Românie în care legea fundamentală nu rămâne doar un simbol, ci devine un instrument real de protecție, echitate și dialog", a mai adăugar senatorul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News