Scriitorul și jurnalistul Răsvan Popescu i-a creionat portretul lui Klaus Iohannis, prin prisma acțiunilor plăcute, dar și mai puțin plăcute, pe care fostul președinte le-a întreprins în cei 10 ani de mandat.
Într-un dialog cu jurnalistul Bogdan Chirieac, Răsvan Popescu, scriitor și jurnalist, a vorbit despre noua sa carte, în care îi analizează pe toți foștii președinți ai țării, România în derivă. El i-a creionat portretul lui Klaus Iohannis și a scos în evidență un gest de anvergură al fostului președinte.
„Klaus Iohannis apare în două ipostaze majore. Prima dată, cum îl știm, delăsător, interesat în tot felul de voiaje care nu aduceau nimic României.
Sigur, el a avut o poză bună la Bruxelles, unde și-a făcut treaba atât cât putea el să și-o facă din postura de președinte al României, în măsura în care și România contează, dar a plecat marcat de faptul că a aruncat banii prin voiajele din Africa, mai mult turistice decât vizite de stat.
Mi-a făcut o impresie mai puțin fericită, chiar și faptul că a mers tare la început pe deviza „Jos PSD“, ca apoi să facă un guvern cu PSD-ul. Este o chestiune pe care unii o consideră abilitate politică, dar mie mi se pare inconsecvență, chiar o înșelare a așteptărilor unui anumit electorat“, a spus Răsvan Popescu.
CITEȘTE ȘI - Sumă uriașă cerută pentru închirierea vilei lui Iohannis. Chirieac are o propunere
Scriitorul a evidențiat și o „bilă albă“ pentru fostul președinte al României, mai exact iscusința de care a dat dovadă în alegerile prezidențiale din 2024.
„Bila albă a lui Klaus Iohannis e că, totuși, în ultimul moment - cât era el de lent în acțiuni politice - s-a mișcat și a luat de la serviciile secrete informările legate de alegerile de acum un an, le-a dat la Curtea Constituțională și aceasta, așa cum e ea, și-a spălat păcatele când a anulat alegerile.
Klaus Iohannis avea alte preocupări. Lui îi plăcea să trăiască bine, să aibă o poză de președinte impozant. S-a trezit din pumni la sfârșitul mandatului și a făcut gestul respectiv și a blocat ascensiunea suveranismului ... pentru o vreme“, a mai zis Răsvan Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News