€ 5.0920
|
$ 4.3235
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3235
 

Ciucu îi bate obrazul lui Drulă: Mi-a pus o poreclă. Îl știam altfel / Cum l-a jignit candidatul USR

Candidatul PNL la alegerile locale pentru Primăria București face declarații Candidatul PNL la Primăria Capitalei. Sursa foto: Agerpres
 

Doi candidați cu șanse la Primăria Capitalei evită să participe la o dezbatere electorală între principalii competitori, potrivit reprezentantului PNL, Ciprian Ciucu.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat la B1TV că, în ciuda faptului că a propus organizarea unei dezbateri între primii cinci competitori electorali din sondaje, Anca Alexandrescu, susținută de AUR, „a declinat” invitația, iar Daniel Băluță ar evita, de asemenea, o confruntare.

„Daniel Băluță, Anca Alexandrescu, Cătălin Drulă, Ana Ciceală sunt candidații cu care mi s-ar părea normal să avem o dezbatere. Doamna Alexandrescu a declinat, deci domnul Vlad Gheorghe ar putea să îi ia locul, din punctul meu de vedere, într-o astfel de dezbatere. Domnul Băluță, din câte am înțeles, prin contactele pe care le avem, echipa mea le are cu diferite televiziuni care și-au dorit o astfel de dezbatere, va evita aceste dezbateri”, a precizat Ciprian Ciucu.

Candidatul PNL consideră că o dezbatere cu Drulă și Ciceală ar viza „același electorat”

Ar fi „o dezbatere în care noi să ne canibalizăm, cumva, pentru că dintr-o astfel de dezbatere e puțin probabil ca cineva să iasă bine, pentru că se spun cuvinte grele în astfel de dezbateri, și a rămas să iau o decizie pe care o voi anunța în curând”, a mai zis Ciprian Ciucu.

Cătălin Drulă, jignire la adresa candidatului PNL, Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu l-a acuzat de asemenea pe Cătălin Drulă că l-a jignit și că îl știa „altfel, un tip bine crescut, cu care se poate dialoga pe argumente și care nu ajunge la astfel de invective“.

„În acest context mă gândesc că ar fi bine să stabilim care ar fi, cumva, condițiile acestei dezbateri, pentru că are nevoie de niște condiții de existență. De exemplu, îmi vine greu să mă duc într-o dezbatere cu domnul Drulă, nu pentru că n-am putea să dezbatem corect, dar domnul Drulă deja m-a jignit în această campanie electorală (…). M-a jignit, mi-a pus o poreclă, mi-a zis ceva de genul că sunt porc sau ceva de genul acesta”, a afirmat Ciprian Ciucu.

Potrivit lui Ciucu, o dezbatere poate avea loc doar dacă Drulă „își poate cere scuze sincer, nu așa, la mișto”.

„Putem avea niște dezbateri, dar nu în asemenea condiții, pentru că nu îl mai recunosc pe Cătălin Drulă. Eu îl știam altfel pe el, un tip bine crescut, cu care se poate dialoga pe argumente și care nu ajunge la astfel de invective, din punctul meu de vedere. Mi se pare că nu mai e Cătălin Drulă, parcă sunt consultanții PSD, care i-au ajuns în echipă”, a mai spus Ciprian Ciucu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close