€ 5.0963
|
$ 4.3286
|
Curs valutar: € 5.0963
|
$ 4.3286
 

EXCLUSIV Cum se modifică zona Pipera, Sectorul 2, dacă ajunge Daniel Băluță primar general. Rareș Hopincă: Am discutat o urgență majoră!
Autor: Andrei Itu

daniel-baluta-_inquam_photos_george_calin_54899800 Inquam Photos / George Călin
 

Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, a explicat ce a vorbit cu candidatul la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, cu privire la un proiect de infrastructură major pentru București, în zona Pipera.

Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, a vorbit la DC News, alături de jurnalistul Bogdan Chirieac, despre proiecte de anvergură, esențiale, pentru Sectorul 2 și pentru Capitală.

Printre altele, a punctat prelungirea liniei de metrou M2 cu încă o stație, lărgirea Bulevardului Dimitrie Pompeiu, un pasaj suprateran vital, tren metropolitan și un park&ride.

Proiecte mari anunțate de Rareș Hopincă

"Am pus semințele pentru niște proiecte mari și importante pentru Sectorul 2. Am preluat extinderea liniei de metrou M2 de la Ministerul Transporturilor și lucrăm la documentația de achiziție. Vom face noi proiectarea și execuția acestei lucrări. Practic, din zona Dimitre Pompeiu, în Pipera, mai prelungim această linie cu încă o stație, până în zona Petricani", a spus primarul Rareș Hopincă. 

"Bulevardul Dimitrie Pompeiu, zona groazei cu traficul...", a completat jurnalistul Bogdan Chirieac.

"Într-adevăr, Bulevardul Dimitrie este foarte aglomerat. Este în Sectorul 2, dar este în administrarea Primăriei Capitalei. Iar cu primarul interimar Stelian Bujduveanu am lucrat pentru acest proiect, deoarece urmează o supralărgire acolo. Este lucrarea Primăriei Generale, dar avansează destul de greu.", a zis Rareș Hopincă.

"Povestea este de vreo 3 ani, domnule primar...", a intervenit Bogdan Chirieac.

Zona Pipera generează 3% din PIB. Nevoia de noi investiții de infrastructură și lărgirea Bulevardului Dimitrie Pompeiu

"Exact, avansează greu, dar sperăm că, după această perioadă electorală, lucrurile vor accelera, inclusiv acolo, pentru că zona Pipera, care în majoritate se află în Sectorul 2, generează aproximativ 3% din PIB-ul național, ca cifră de afaceri a tuturor facilităților de acolo de birouri.", a subliniat Rareș Hopincă.

"3% înseamnă peste 10 miliarde de euro", a evidențiat Bogdan Chirieac.

"Este imens. Aceasta este cifra de afaceri a cartierului de bussines Pipera, care trebuie să recunoaștem s-a dezvoltat, până în prezent, cu aport în totalitate, covârșitor privat, fără ca sectorul public să contribuie cu ceva la dezvoltarea acestuia", a punctat Rareș Hopincă.

"Acolo sunt televiziunile. Noi, când mergem la România TV, acei 2 kilometri ai bulevardului se parcurg în două ore, dacă ora este nepotrivită, din punct de vedere al traficului.", a spus Bogdan Chirieac.

"Urgență absolută". Ce a discutat Rareș Hopincă cu Daniel Băluță

"Cunosc foarte bine acest aspect. De aceea, este o urgență pentru noi să ne implicăm, pentru a dezvolta mobilitatea în zonă. Noi, Sectorul 2, cum am promis, am preluat investiția în metrou. Am discutat cu Primăria Generală, până în prezent, nu s-a putut, dar sper, după alegeri, să preluăm și în Pasajul Petricani, peste calea ferată, deoarece este un mare generator de aglomerație în zonă.

Este o urgență absolută. Am discutat-o cu Daniel Băluță și sper că, din experiența pe care o are, din fotoliul de primar al Capitalei să avansăm repede cu acest proiect. Este absolut vital. Este vorba despre un pasaj suprateran, un pod, care să treacă peste calea ferată de la Petricani, după rondul de la Fabrica de glucoză. 

Va trebui să facem un pasaj peste cele două sensuri giratorii, pentru că este complet ilogic ca un pasaj să se termine într-un sens giratoriu. Prin urmare, este o lucrare amplă de infrastructură. Noi ne-am oferit să preluăm această investiție, inclusiv să asigurăm finanțarea necesară", a declarat Rareș Hopincă.

Tren metropolitan, o nouă stație de metrou și un park&ride

"De fapt, acolo vorbim despre un nod mai amplu ce va presupune o gară pentru trenul metropolitan, viitoarea stație de metrou, o facilitate de tip park&ride, deoarece ne aflăm la o extremitate a sectorului. În momentul în care aducem acolo tren metropolitan și metrou trebuie să dăm posibilitatea cetățenilor care vin în municipiul București cu mașina să își lase automobilul lângă stația de metrou și să circule cu transportul public în comun.", a mai spus primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, la DC News și DC News TV.

Vezi interviul complet aici:

Vezi și - Magistrala de metrou Pipera se extinde. Apar două noi stații 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Cine e politicianul anului 2025?
Nicușor Dan
Ilie Bolojan
Călin Georgescu
George Simion
Sorin Grindeanu
Kelemen Hunor
Anamaria Gavrilă
Dominic Fritz
Diana Șoșoacă
Trimite răspunsul
x close