Dacă Daniel Băluță ar fi ales primar general al Municipiului București, ar avea efecte importante în sectoare. Vlad Popescu Piedone a explicat situația din Sectorul 5.
Vlad Popescu Piedone, primar al Sectorului 5, a explicat, într-o intervenție de la DCNews, ce proiecte ar putea fi realizate în sector, dacă Daniel Băluță va fi ales primar general al Municipiului București. ”Îl susțin cu toată încrederea” spune edilul Sectorului 5, în intervenția din cadrul emisiunii DC Votez, unde au mai fost invitați Daniel Băluță, Rareș Hopincă și Robert Negoiță.
Proiectele care vor fi deblocate în Sectorul 5 dacă va câștiga Băluță Capitala
Primarul Sectorului 5 a dat câteva exemple de proiecte pe care le-ar putea realiza cu Daniel Băluță în funcția de primar general:
”Calea Rahovei, Calea 13 septembrie, Șoseaua Panduri, Șoseaua Mihail Sebastian, toate sunt în Sectorul 5, dar se află în administrarea Primăriei Capitalei. Nu putem interveni pentru reparații și modernizare până când Primăria Capitalei nu le trece în administrarea Primăriei Sectorului 5.
Pentru refacerea carosabilului și a trotuarelor, din zona Cotroceni, avem, de asemenea, nevoie de acordul Primăriei Generale.
Ne dorim să reabilităm și să modernizăm multe școli și licee pentru care avem nevoie de aviz de la Primăria Generală.
Lucrările pentru școala I.G. Duca ar fi putut începe cu mult timp în urmă, dacă ar fi existat colaborare între Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 5. Aceeași situație întâmpinăm și-n cazul proiectului pentru Colegiul Național Gheorghe Lazăr.
Un proiect extrem de important pe care urmează să-l demarăm se referă la realizarea unui complex educațional, în locul Pieței 13 Septembrie.
Avem, de asemenea, nevoie de avizul Primăriei Capitalei pentru a putea construi o școală, un liceu și o grădiniță, atât de necesare pentru copiii din Sectorul 5”.
Vlad Popescu Piedone își exprimă convingerea că aceste proiecte și altele pot fi realizate dacă Daniel Băluță câștigă, la alegerile locale din 7 decembrie, Primăria Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News