€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

EXCLUSIV Noua armă a bucureștenilor în ziua votului. Alegerile din 7 decembrie, sub semnul furiei tăcute
Autor: Andrei Itu

alegeri locale bucuresti 2025 Ștampilă de vot - Sursa foto: Agerpres
 

Psihologul Radu Leca a spus dacă votanții din București se vor mobiliza, în a doua parte a zilei, în cadrul Alegerilor pentru Primăria Capitalei.

Psihologul Radu Leca a vorbit, în cadrul emisiunii DC Votez, de la DC News, alături de jurnalistul Val Vâlcu, despre ce înseamnă și cum s-a actutizat structura de neîncredere din rândul votanților, în contextul unei slabe prezențe la vot.

Se vor mobiliza, spre seară, votanții din București?

”Îmi doresc, spre seară, lucrurile să devină interesante, din toate punctele de vedere, însă cred că nu vom avea parte de o reală mobilizare, deoarece există o structură de neîncredere. Aceasta s-a acutizat, atât din punct de vedere social, cât și cognitiv, la nivel de mase populare. Oamenii nu mai au încredere, într-un factor care ar fi trebuit să le garanteze dreptul. Atât timp cât alegerile au fost anulate, iar anularea s-a făcut din pix, atunci, cetățenii nu își doresc să mai intre în contact cu autoritatea. Ultimele măsuri ale Guvernului Bolojan au crescut tot ceea ce înseamnă structură de neîncredere și furie, la nivel social. Prin urmare, o formă de răzbunare, prin tăcere și neimplicare, a ajuns să fie la cote înalte în data de 7 decembrie.”,a declarat Radu Leca.

Vezi și - Alegeri locale Primărie București, 7 decembrie 2025: Vot pentru PMB. Ultimele informații - DCNews

Răzbunare sau sabotaj la alegerile de la Primăria Capitalei?

”Am observat, cu mâhnire, cum un drept garantat prin lege, din punct de vedere psihologic, a fost abrogat cumva, pe parte cognitivă și emoțională, de tot ceea ce înseamnă alegător peste 18 ani. După ce va ieși noua structură de sondaj, pe partea de cine și ce a votat, vom observa că persoanele trecute de 60 de ani, veți vedea că am dreptate, vor fi pe primul loc la votanți. Toți cei care sunt sub 60 de ani pedepsesc cumva sistemul, nedorind să se implice la aceste alegeri. Dorința mea reală, tehnică, din punctul meu de vedere, este ca oamenii să își dea seama că nu au de-a face cu un plan de răzbunare, ci cu un plan de sabotaj. 

Dacă nu vom ieși la vot, chiar dacă noi credem, în sufletul nostru, că votul nu contează, eu respect legea și respect standardul Constituției și îmi doresc, din tot sufletul, ca și dânșii să facă acest lucru. Din punct de vedere politic, avem de-a face cu o formă de răzbunare a cetățenilor pe politicul actual, fapt care nu intră sub incidența noțiunii de normalitate.”, a mai spus psihologul Radu Leca, la DC Votez.

Vezi emisiunea integrală aici:

Vezi și - Alegeri Bucureşti. Cum influenţează partidele rezultatul votului? Marius Luican descrie fenomenul care schimbă competiția electorală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close