Gabriela Firea, șefa PSD București, a renunțat la șefia organizației în favoarea lui Daniel Băluță.
Gabriela Firea, șefa PSD București, a anunțat la finalul ședinței conducerii PSD în care Daniel Băluță a fost desemnat oficial candidat la Primăria Capitalei pentru alegerile din 7 decembrie, că renunță la șefia organizației pe care o conduce în favoarea primarului de la Sectorul 4.
„Pentru ca Daniel să nu treacă prin ce am trecut eu și să nu fie o victimă politică, cum am fost eu, vrem să-i oferim toate instrumentele administrative și umane, de asemenea forța politică. Am decis să-i predau ștafeta politică a conducerii organizației PSD București.
Fac acest gest de onoare, nu trebuie să ne legăm de funcții, nu sunt veșnice, mai aveam doi ani de mandat, dar acum e momentul să predau această ștafetă”, a declarat Gabriela Firea.
Potrivit Gabrielei Firea, scopul PSD în alegerile de la finalul acestui an este să câștige Primăria Capitalei.
„Ne propunem acest lucru și de data asta sunt convinsă că vom fi mult mai bine organizați și suntem solidari. Intrăm cu prima șansă.
Îl susținem din toate punctele de vedere pe colegul nostru Daniel Băluță să candideze și câștige Primăria”, a afirmat Firea.
Candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei i-a mulțumit colegei sale și președintelui PSD, Sorin Grindeanu, pentru suportul și încrederea oferite.
„Mă simt onorat de încrederea cu care am fost învestit de colegii mei. Vreau să-i mulțumesc foarte mult lui Gabi, îi mulțumesc lui Sorin, pentru suportul pe care mi l-au dat
În acest alegeri este vorba despre rezultate, despre ce am reușit să facem în Sectorul 4: metrou, spitale, școli, grădinițe, parcuri. Toate acestea trebuie să se întâmple la nivel macro în București”, a afirmat Daniel Băluță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News