Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, ar fi încasat 40.000 de lei de la o firmă implicată în afaceri petroliere cu un fost agent KGB din Transnistria.
Cristela Georgescu ar fi primit 40.000 de lei de la compania Marsala Koncept SRL, firmă cu sediul în Portul Constanța, care a derulat în trecut afaceri cu zona separatistă Tiraspol, potrivit Fanatik. Descoperirea a fost făcută de ANAF și apare într-un raport realizat de administratorul judiciar al firmei referitor la cauzele prăbușirii și intrării în insolvență a acesteia, potrivit sursei citate.
Marsala Koncept a trecut de la o cifră de afaceri de 160,5 milioane lei în 2022 la doar 2,6 milioane lei în 2024, acumulând datorii de peste 25 milioane lei.
Raportul arată că falimentul companiei ar fi fost cauzat de „deturnări contractuale majore și administrare frauduloasă”, incluzând plăți pentru „servicii presupus prestate”. În același document se precizează că „organele de control fiscal au evidențiat contractul de prestări servicii în urma căruia PFA Georgescu Cristela-Elena a facturat și încasat suma de 40.000,00 lei, pentru care nu s-a putut face dovada prestației”.
Sursa citată notează că Marsala Koncept a fost înființată în 2014 și, până în 2023, i-a avut ca asociați pe Osman Elbis și Ionel Rusen, fiecare cu câte 50%. Rusen, care ulterior și-a cedat participația, este cunoscut ca apropiat al lui Călin Georgescu. În vara acestui an, o publicație de paparazzi i-a surprins pe cei doi discutând într-o mașină, în zona Herăstrău.
De asemenea, Rusen și Georgescu apar într-un dosar DIICOT, în care un om de afaceri din Buzău susține că a fost înșelat cu un milion de euro. Tot la DIICOT ar fi ajuns și o plângere a milionarului Ioan Niculae, care afirmă că a pierdut 500.000 de euro în urma unei afaceri cu același Rusen.
Marsala Koncept a fost implicată și într-un scandal privind livrarea a peste 3.000 de tone de motorină către compania Sheriff din Tiraspol, teritoriu controlat de facto de Rusia prin prezența Armatei a 14-a. Patronul holdingului Sheriff, Victor Gușan, este fost agent KGB, mai scrie Fanatik.
„Continuăm să exportăm în Republica Moldova, dar nu mai facem afaceri cu Sheriff pentru că nu este o companie serioasă”, declara Osman Elbis pentru DeFapt.ro, în anul 2023.
El a susținut atunci că vânzarea s-a făcut „în condiții legale”, iar combustibilul provenea de pe piața internă: „Cine plătește mai bine, acela este clientul. Nu stau să fac investigații să văd cine vinde mai departe”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News