Anul 2020, unul dintre cei mai călduroşi din istoria înregistrărilor meteorologice

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Organizaţia Meteorologică Mondială a anunțat că anul 2020 a fost unul dintre cei trei cei mai călduroși ani din istoria înregistrărilor meteorologice. 

Anul 2020 a fost unul dintre cei mai călduroşi de la debutul înregistrărilor meteorologice, în pofida pandemiei, a anunţat luni o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează DPA, scrie Agerpres. 

Izbucnirea pandemiei de coronavirus a afectat economiile şi a redus pe termen scurt emisiile de carbon, însă concentraţiile atmosferice de gaze cu efect de seră au continuat să crească, a indicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) în raportul său asupra climei din 2020.

În concordanţă cu prognozele OMM din decembrie, 2020 s-a numărat printre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată.

Ce se va întâmpla în viitor?



Dacă această tendinţă va continua, concentraţiile medii globale de CO2 ar putea să crească în acest an la 414 părţi pe milion (ppm) sau mai mult, uşor peste valoarea de 410 ppm înregistrată în 2019.

Valoarea de 410 ppm este cu 148% peste nivelurile preindustriale, din perioada cuprinsă între anii 1850 şi 1900.

De atunci, 2016 a fost cel mai fierbinte an, în timp ce nivelurile din 2019 şi 2020 au fost atât de apropiate încât a fost imposibil de estimat care a fost mai călduros, potrivit purtătorului de cuvânt al OMM.

Un motiv suplimentar de îngrijorare



Creşterea concentraţiei de metan - cu 260% mai mult - reprezintă, de asemenea, un motiv de îngrijorare. Totodată, concentraţia de protoxid de azot a crescut cu 123%.

Petteri Taalas, secretar general al OMM, a declarat că acest raport a confirmat din nou faptul că schimbările climatice sunt implacabile. Indiferent care sunt măsurile adoptate, această tendinţă negativă va continua timp de decenii, a spus Taalas.

Sunt necesare pregătiri pentru un număr tot mai mare de evenimente meteorologice extreme, care ar putea provoca moartea a milioane de persoane şi daune semnificative, a precizat secretarul general al OMM.

Timpul se scurge rapid pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris, a declarat Antonio Guterres, secretar general al ONU. Trebuie să facem mai mult şi mai repede, acum, a subliniat acesta.

Ce spun oamenii de știință



Oamenii de ştiinţă susţin că temperaturile nu ar trebui să crească cu peste 1,5 grade Celsius până la sfârşitul secolului pentru a se putea evita cele mai grave daune, un obiectiv pe care statele au convenit să îl aducă la îndeplinire prin Acordul de la Paris asupra climei.

În 2020, temperaturile medii globale au fost cu aproximativ 1,2 grade mai ridicate în comparaţie cu nivelurile preindustriale. Deceniul din 2011 până în 2020 a fost cel mai călduros înregistrat vreodată.

Emisiile de carbon ar trebui reduse la 45% sub nivelurile din 2010 până în anul 2030 pentru a se putea atinge acest obiectiv, conform cifrelor ONU.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, în lipsa unor obiective de protecţie climatică noi şi mai ambiţioase, acest demers este probabil sortit eşecului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel