EXCLUSIV  Anca Dragu: Voiculescu a fost demis fără evaluare. Toată lumea e cu nervii întinși! Multe voci contestă chiar și existența virusului

Anca Dragu
Anca Dragu

Anca Dragu (USR-PLUS), președinte al Senatului, a vorbit, în exclusivitate la DCNewsTV, despre „criza politică” după demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății.

„Când aud cuvântul criză, eu mă gândesc la criză economică. Timp de 20 de ani, am fost economist. Petru mine criza înseamnă ceva serios, dur, ce presupune depreciere, pierderea locurilor de muncă, o chestiune de durată, o reducere drastică a activității economice. Crizele politice... Aș spune mai degrabă o situație, în loc de criză. O situație ce nu ne-am fi dorit să se întâmple. Ministrul Sănătății, susținut de USR PLUS, a fost demis peste noapte, într-o dimineață, fără evaluare și fără discuție, dincolo de orice regulă care trebuie să existe într-o coaliție... Cum am trăit-o? Ne-am continuat activitatea la Parlament, la Guvern, discuții în interiorul partidelor, interacțiunea cu presa a fost mai puternică. A fost mai multă agitație”, a spus Anca Dragu. 

„În primul rând, eu nu sunt medic. Eu cred că pentru a fi manager de spital sau chiar ministru al Sănătății trebuie să fii, în primul rând, un bun manager, un bun organizator. Trebuie să ai o echipă serioasă. Cu privire la ordinul emis din aprilie 2020, este o eroare pe care Vlad Voiculescu a recunoscut-o. Eu sunt destul de mult împotriva ideii de a fragmenta politicile publice prin schimbarea miniștrilor”, a mai spus Anca Dragu. 

„Fiecare ministru când vine o ia de la zero și astfel se pierd momente importante pentru continuitatea activității”, a subliniat președintele Senatului.

Pandemia a făcut ca ministrul Sănătății să fie cel mai vizibil. Să ne amintim că am început pandemia cu un alt ministru al Sănătății, domnul Costache, care a fost schimbat destul de repede și era medic”, a mai zis Anca Dragu, adăugând: „Perioada aceasta a fost grea, iar acum suntem într-un moment în care toată lumea e cu nervii întinși. Din ce în ce mai multe voci contestă chiar și existența virusului, nu mai zic de măsuri... Foarte multe voci! Este îngrijorător. Să fii în această perioadă la cârma Ministerului Sănătății nu e chiar ușor. E cel mai expus ministru!” 

Amintim că ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost demis de premierul Florin Cîțu. Dan Barna, propus interimar la Ministerul Sănătății de către premier, a refuzat nominalizarea. După șocul demiterii lui Vlad Voiculescu, cei de la USR PLUS au amenințat cu ruperea Coaliției.

Demiterea lui Vlad Voiculescu s-a produs după săptămâni de tensiune în coaliție, însă decizia premierului a venit la o zi după ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care prevedea noile criterii pentru carantinarea unei localități. Ordinul ar fi fost publicat în Monitorul Oficial fără informarea premierului Florin Cîțu.

VEZI ȘI: Anca Dragu: Așa a venit USR PLUS în viața politică românească. Sunt un om discret, dar curajos

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel