Roxana Bojariu, climatolog ANM, a spus cum va fi vremea în luna septembrie.
Într-un interviu cu jurnalistul Val Vâlcu, Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a atras atenția asupra fenomenelor meteorologice extreme care pot să apară în prima lună de toamnă, ca urmare a prelungirii caracteristicilor meteorologice ale verii și în luna septembrie
„Toamna începe tot cu temperaturi mai mari, iar luna septembrie, așa cum ne-am obișnuit, capătă caracteristici de lună de vară, și continuă în această notă, chiar dacă va trebui să fim atenți și la ce se întâmplă pe termene mai scurte de anticipație, fiindcă avem o dinamică foarte pronunțată, iar aceste perioade cu temperaturi mari pot fi întrerupte de furtuni foarte puternice.
Va trebui să stăm cu ochii pe prognoze, pe actualizări, inclusiv pe cele NOWCASTING, care ne precizează care sunt fenomenele extreme, unde au loc și când se declanșează cu anume precizie. Putem spune că toamna care vine nu va face excepție și va avea fenomene extreme. Deși începe cu temperaturi ridicate, nu trebuie să scăpăm din vedere că putem avea și furtuni cu cantități de precipitații care cad în timp scurt, furtuni care nu sunt neapărat caracteristice unei toamne, fiindcă ele - cu ploi abundente în timp scurt, cu descărcări electrice - țin mai degrabă de caracterul de sezon convectiv al verii.
Cum vara se prelungește în toamnă, astfel de fenomene pot să apară cu o frecvență mai mare și în lunile de toamnă, cum am avut anul trecut. Să ne amintim de episodul 14-15 septembrie, în care România a trecut prin acele inundații rapide, din cauza cantităților foarte mari de precipitații. Atunci s-a și înregistrat, inclusiv pe litoral, o cantitate foarte mare pentru 24 de ore, la Mangalia, dar și în zona Galați. trebuie să fim atenți la toate aceste fenomene extreme“, a explicat, la DC News, Roxana Bojariu, climatolog în cadrul ANM.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Mulți îl au deja, dar puțini știu că aduce bani. Vezi dacă și tu ai acest dispozitiv în casă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News