Putin și Erdogan s-ar putea întâlni în curând.
Întâlnirea dintre președinții Turciei și Rusiei, Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin, ar putea avea loc la sfârșitul lunii august - începutul lunii septembrie, a informat sâmbătă presa europeană, citând un reportaj al postului turc de televiziune A Haber, scrie Interfax.
Potrivit acestui raport, Erdogan speră că Putin va veni în Turcia, dar dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci este posibil ca liderul turc să viziteze Rusia.
Canalul notează că subiectul principal al întâlnirii va fi perspectivele revenirii Rusiei la inițiativa cerealelor la Marea Neagră, din care s-a retras pe 18 iulie.
VEZI ȘI: Erdogan speră ca Putin să viziteze Turcia în luna august
La sfârșitul lunii iulie, răspunzând la o întrebare despre posibilitatea unei vizite în Turcia în luna august a acestui an, Putin le-a spus reporterilor: "Nu știu, am convenit să ne vedem: ori va veni la noi, ori mă voi duce la el. O să vedem. Am fost invitat și înainte de alegeri în Turcia, dar am decis că ar fi mai bine să nu facem asta, ca să nu speculeze nimeni pe această temă".
"O vizită cu o săptămână sau câteva săptămâni înainte de alegeri ar putea fi văzută ca o încercare de a influența procesele politice interne – nici el, nici eu nu avem nevoie de ea, așa că am decis să ne amânăm întâlnirea. Dar nu am căzut după la un acord, vom vedea", a explicat președintele Federației Ruse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu