Liderul PSD, apel la doi miniștri tehnocrați: Să grăbească...

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, consideră că există o problemă generală legată de proiectele pentru spitale şi a făcut un apel către miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei să elaboreze strategiile pe domenii, astfel încât să nu existe întârzieri. 

'Este o problemă în general în sănătate, pentru că noi am negociat foarte bine în 2014 - 2015 acest program operaţional regional, am avut deschidere mare de la doamna Corina Creţu şi de la DG Regio. În schimb, trebuia să apară de anul trecut strategia pe sănătate şi pe educaţie. Iar în ceea ce priveşte cele 3 spitale regionale (n.r. - Cluj, Iaşi, Craiova) la care noi am ţinut şi ţinem foarte mult, autorităţile locale nu s-au hotărât pe ce amplasament să fie ridicate aceste obiective. L-am rugat şi pe dl ministru al Sănătăţii să se implice, împreună cu Ministerul Dezvoltării şi cu autorităţile locale, să nu ratăm aceste obiective importante pentru România. (...) Vreau să-i rog pe domnii miniştri de la Sănătate şi Educaţie să grăbească strategiile pentru că, dincolo de faptul că sunt condiţionalităţi, riscăm (...) să se întârzie foarte mult investiţiile în infrastructura educaţională şi din sănătate', a declarat Liviu Dragnea, la Palatul Parlamentului, unde a participat la Conferinţa de Evaluare a Impactului Programului Operaţional Regional.

Dragnea a adăugat că nu doreşte să vorbească despre vinovaţi.

'Toată lumea să pună umărul, să cheme autorităţile locale din cele trei oraşe - Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova - şi împreună să găsească o soluţie, să depăşească stadiul de adrese trimise de la unii la alţii', a arătat fostul vicepremier, potrivit Agerpres.

El a subliniat că s-a simţit 'foarte bine pentru că s-a văzut cu foşti colegi alături de care a mişcat lucrurile înainte'. 'Am reuşit totuşi în 2013 să ridicăm gradul de absorbţie de la 100 milioane de euro pe an la un miliard 200 de milioane de euro pe an, împreună cu toţi colegii. Volumul de muncă este foarte mare, este cel mai greu minister şi cel care generează dezvoltare atât în comunităţile locale, cât şi în comunităţile mari', a adăugat el, referindu-se la MDRAP.

Dragnea: Proiectul referitor la regionalizarea României, obligatoriu pentru țară

Totodată, Dragnea a arătat că proiectul referitor la regionalizarea României 'nu trebuie să moară', pentru că este unul obligatoriu pentru ţara noastră. Liviu Dragnea a adăugat că iniţiativa de la Parlament reprezintă o abordare constructivă a unui dialog politic, care nu pune în centru 'un scandal' sau o critică a trecutului.

Citește și: Urări de la Liviu Dragnea pentru Ion Iliescu

'În opinia mea, oricare dintre miniştrii care au gestionat acest minister până astăzi au avut o contribuţie la ceea ce înseamnă dezvoltarea regională. Noi discutăm astăzi de POR, dar POR-ul este cred cel mai important instrument pentru dezvoltarea regională. Şi fiecare ministru a adus o contribuţie mai mică sau mai mare şi o spun în cunoştinţă de cauză, nu datorită sau din cauza priceperii domniilor lor, ci din cauza sau datorită politicului din acea perioadă, capacităţii de întelegere a premierilor din acea perioadă, capacităţii de colaborare din partea ministerelor de care depindeau anumite decizii care trebuiau implementate, decizii izvorâte din MDRAP', a arătat Dragnea.

Potrivit acestuia, din păcate, 'există şi acum ministere care nu înţeleg cât de importantă este dezvoltarea regională pentru România şi care nu reuşesc să iasă mental din sediile respective'. 

500 de milioane de euro pentru Educaţie şi Sănătate, în perioada 2014 - 2020

Comisarul european pentru politici regionale Corina Creţu a declarat, joi, că România are alocaţi, în perioada 2014 - 2020, 500 de milioane de euro pentru educaţie şi sănătate, în care intră şi fondurile pentru trei spitale regionale, însă, spune ea, nu există încă un amplasament pentru aceste noi unităţi medicale. În opinia acesteia, ar fi ideal pentru România să înceapă cât mai repede derularea acestor programe, pentru că necesităţile în sănătate sunt foarte mari.

Potrivit Corinei Creţu, România are această datorie de a utiliza la maximum fondurile europene, pentru că este o şansă istorică pe care o are de a avea proiecte de calitate cu impact în economie.

Comisarul european a participat la Conferinţa de Evaluare a Impactului Programului Operaţional Regional. La evenimentul de la Palatul Parlamentului au fost prezenţi vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, ministrul Muncii, Claudia Ana Costea, foştii miniştri ai Dezvoltării Regionale - Elena Udrea, Liviu Dragnea, Laszlo Borbely, dar şi specialişti în domeniu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel