Aproape 1 milion de români cu handicap sunt și proprietari în România. În 2026, ei nu vor mai fi scutiți de impozit, nu vor mai avea ”facilități”, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre eliminarea risipei bugetare, subliniind că miza principală este să ne împrumutăm la dobânzi mult mai mici - ”una este să plătești dobânzi care se ridică, într-un an, la 12 mld. de euro, respectiv 60 mld. lei, și alta e să reduci”, adăugând că ”fiecare miliard în minus (de la dobânzi n.r.) înseamnă bani în plus la investiții, de dezvoltare, servicii publice mai bune”.
În acest context al discuției, premierul a fost întrebat, la B1 TV, de Laura Chiriac, despre facilitățile persoanelor cu handicap la impozite: ”Vor rămâne aceste facilități, pentru că sunt reprezentanți ai PSD care spun că au fost eliminate aceste facilități la taxele locale pentru persoanele cu handicap?”.
”Da, așa cum a stabilit coaliția - și toate partidele au fost de acord - o parte din scutirile și facilitățile care erau acordate în exces, să ne înțelegem foarte bine, au fost anulate. Unul din motivele pentru care nu ne-am încasat veniturile la bugetul de stat, acea diferență între estimat și cât încasam era dată de excepțiile făcute pentru multe categorii sociale. În condițiile în care ai scutit de impozitul pe proprietate o persoană cu handicap, ai făcut ca 10% din fondul construit din România să fie scutit de impozite. Avem 957.000 de persoane de genul acesta. Atunci, în afară de drepturile care li se acordă în mod direct: indemnizații, scutiri, loc de parcare garantat, erau și gratuitățile, autoritățile locale fiind private de niște venituri. Aceste impozite merg direct către autoritățile locale. Eu consider că orice cetățean din România care locuiește în țară, indiferent de zonă, trebuie să contribuie, prin impozitele plătite, la infrastructura publică, care-i face viața mai bună - un drum asfaltat, o rețea apă - canal, o școală bună pentru copii. Nu mai putem transfera sume la nivelul pe care l-am făcut, până în acești ani, către autoritățile locale” a răspuns Ilie Bolojan, pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News