€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Apar 241 de creșe noi în România. Până la sfârșitul anului vor fi gata 60
Autor: Roxana Neagu

copil-masina_54384400 Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
 

O problema acută în România este reprezentată de lipsa locurilor la creșele de stat. În acest context, creșele private sau centrele educaționale reprezintă o afacere în floare. Ministrul Dezvoltării promite 241 de creșe.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a declarat, joi, la Sebeş, că până la sfârşitul anului, numărul creşelor finalizate prin programul guvernamental "Sfânta Ana" va ajunge la aproximativ 60.

"În total, în acest program guvernamental sunt 241 de creşe, din care 35 sunt finalizate, iar până la sfârşitul anului se vor mai finaliza câteva zeci de creşe. Un număr de 137 sunt încă în execuţie, iar celelalte au executant, dar sunt în faza de proiectare", a spus Cseke Attila.

Ministrul a adăugat că, în mod cert, în acest an se va ajunge "undeva la vreo 60 de creşe finalizate" pe programul guvernamental "Sfânta Ana".

"Noi avem o ţintă în PNRR de 110, care trebuie finalizate, predate până la sfârşitul lunii august (n.r. - 2026) şi există această perspectivă, dar programul va continua şi pe finanţare naţională", a precizat Cseke Attila, conform Agerpres. 

În București, o singură creșă inaugurată


În București, prima creșă din Capitală, realizată prin programul guvernamental ”Sfânta Ana”, a fost inaugurată în Sectorul 2, în iulie 2025. Are o capacitate de 110 copii. Valoarea investiției se ridică la patru milioane de euro. 

Aceasta a fost a 29-a creșă din programul ”Sfânta Ana”. 

Proiectul a fost demarat în 2021

Proiectul de construire de creșe noi a fost lansat în 2021, precizează Compania Națională de Investiții. Sunt primele creșe de stat care se construiesc în ultimii 30 de ani în România. 

”Fiecare clădire este organizată în 3 nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești. Astfel, fiecare proiect are un număr total de dormitoare egal cu numărul de grupe, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare, spații pentru luat masa, dar și cabinet medical. Totodată sunt prevăzute și funcțiuni auxiliare precum spălătorie, calcatorie, biberonerie sau bucătărie” notează CNI.

Au fost gândite trei proiecte, în funcție de necesitățile fiecărei comunități: 

  • creșă mică, cu 4 grupe, capacitate totală de 40 de copii. 
  • creșă medie, cu 7 grupe, capacitate de 70 de copii. 
  • creșă mare, cu 11 grupe, capacitate de 110 copii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close