Pr. dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a explicat de ce este benefică spovedania făcută cât mai des cu putință.
În cadrul emisiunii DC Edu, la DC News, prof. univ. dr. Sorin Ivan l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Adrian Agachi, cât de des trebuie să ne spovedim și să ne împărtășim și care sunt beneficiile primirii Sfintelor Taine.
„Când trebuie să mergem să ne spovedim și să ne împărtășim?“, a întrebat prof. univ. dr. Sorin Ivan.
„Ori de câte ori simțim nevoia să ne spovedim, să o facem“, a replicat părintele Adrian Agachi, adăugând că „sunt persoane care vin mai des la spovedit și bine fac, pentru că pe măsură ce ne descoperim propriile păcate, pornim de la cele exterioare și ajungem la cele interioare“.
„Cele interioare sunt mai greu de detectat și de multe ori sunt foarte puțin băgate în seamă. Un părinte spunea că trebuie să ne gândim că avem în față două butoaie, într-unul putem să spunem că sunt păcate mari, iar în celălalt păcate pe care oamenii le consideră că sunt mici. Pe primul îl umpli repede, pentru că vii și torni cu găleata în el, dar în al doilea torni cu picătura. Asta nu înseamnă că nu se umple, ci că mai multe sunt picăturile decât gălețile. Atunci pierdem din vedere că, dacă nu săvârșim niște păcate grave, în interiorul nostru am putea avea alte păcate: mânia, ranchiuna, insultele, invidia, lenevirea, mândria etc“, a spus Adrian Agachi.
„Sunt mecanisme psihologice care te autojustifică și îți găsești la toate răspunsuri și scuze“, a adăugat Sorin Ivan.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV ”Nu trebuie să uităm această imagine”. Preotul Agachi, mesaj puternic înainte de Crăciun
Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Adrian Agachi, este recomandat ca, dacă nu ne împărtășim mai des, să o facem măcar în cele patru mari posturi din an. De asemenea, părintele a precizat că este în firea sufletului uman de a simți nevoia de a merge mai des la slujbe.
„Omul, când vine mai des la spovedit, își descoperă din ce în ce mai mult această lume interioară și propriei persoane. Poverile se pot acumula în timp mai ales în cazul oamenilor care nu se spovedesc, dar se pot acumula și pentru cei care se spovedesc rar.
La spovedanie e bine să mergem cât de des cu putință. Chiar și o dată la o lună, chiar și o dată la 40 de zile. Dacă nu putem, măcar în cele patru posturi de peste an, adică fiecare dintre cele patru posturi să nu treacă fără să ne spovedim și, cu binecuvântarea duhovnicului, de la caz la caz, să ne împărtășim.
CITEȘTE ȘI - Când poți vizita Catedrala Națională în perioada Crăciunului, Revelionului și Bobotezei
Sunt păcate care pot opri de la primirea Sfintelor Taine, păcate din cauza cărora, credinciosul respectiv nu se poate împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, iar preotul respectiv îi poate explica în astfel de situații ce are de făcut astfel încât să își îndrepte viața și să poată să primească ulterior Sfintele Taine.
Aș vrea să subliniez că pe măsură ce ne spovedim și ne împărtășim mai des, Hristos capătă din ce în ce mai mult chip în noi, adică devenim mai buni, mai iertători, mai liberi în ceea ce privește rugăciunea, dorința de a ne apropia de Dumnezeu. Dacă înainte mergeam mai rar la slujbe, după ce ne spovedim și ne împărtășim mai des, parcă de la săptămână la săptămână ne bucurăm că vine duminica și putem merge la Sfânta Liturghie.
Această necesitate noi o aveam încă dinainte, dar noi nu conștientizam nevoile sufletului nostru fiindcă eram prea acaparați de nevoile propriului trup“, a conchis pr. dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News