Fără citostatice în România. Marcel Ciolacu: Asta este crimă. Un bolnav de cancer nu are nicio șansă

Marcel Ciolacu, liderul PSD, s-a arătat indignat de problema citostaticelor din România.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a aflat în direct la Antena 3, alături de analistul politic Bogdan Chirieac, unde a vorbit despre criza citostaticelor din România. 

”De peste un an de zile spunem că bolnavii cronici nu au acces la tratamentele din spitale pentru că s-au transformat anumite spitale în Covid și non-Covid că nu a mai înțeles nimeni nimic. Au venit statisticile internaționale și ne-au plasat pe locul 10 mondial la mortalitate excesivă. Asta înseamnă că au murit mai mulți oameni decât era normal să moară în această perioadă, nu neapărat de Covid. De o lună de zile, Institutul Oncologic din România nu mai are citostatice. Asta este crimă. Un bolnav de cancer nu are nicio șansă. Boala evoluează foarte repede. Auziți explicații de prim-ministru. Dacă tu ești prim-ministru de paie și miniștrii nu te informează, ei nu funcționează. (...) Tu afli și spui, de parcă nu ai nicio vină, că nu ai știut acest lucru. Problema nu e dacă tu ai știut sau nu ai știut, ceea ce este foarte grav că nu ai știut, problema e că mor oamenii. E una dintre cele mai răspândite boli. Există protocoale internaționale. (...) Sunt fiecare cu jucăria lui, fără să informeze primul ministru. Cum tu ca prim-ministru să apari și să spui: ”nu am știut asta”. Du-te acasă! Cum tu ca prim-ministru să nu cunoști că nu sunt citostatice în România? Te descalifici tu, în primul rând, când spui acest lucru. Du-te acasă!”, a declarat Marcel Ciolacu. 

Întrebat ce face din punct de vedere politic, liderul PSD, Marcel Ciolacu a răspuns: 

”Prima moțiune simplă pe care am depus-o în Parlament a fost cea împotriva domnului Vlad Voiculescu. (...) Când am văzut că s-a îngroșat gluma am venit cu o a doua moțiune simplă care a dus la schimbarea acestui ministru al Sănătății”, a mai declarat Marcel Ciolacu. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy