Mircea Coșea, profesor de economie, a vorbit despre reducerea producției de mașini Dacia în România.
Ca urmare a cererii scăzute de autoturisme noi în România și în Europa, Dacia ar urma să își reducă producția, începând de anul viitor, cu aproximativ 165 de vehicule pe zi. Informația a fost confirmată, pentru Profit.ro, de către liderul de sindicat Viorel Ungureanu, care a precizat că măsura ar putea conduce la o reducere de personal de 900 de persoane.
În prezent, Dacia produce, în medie, 1.357 de mașini pe zi la uzina din Mioveni, conform datelor recente. Producția anuală estimată este de 350.000 de vehicule, în urma introducerii modelului Bigster.
Reamintim că, recent, șeful Dacia, Mihai Bordeanu, a avertizat că România riscă să piardă investiții importante din industria auto, deoarece taxele și costurile de producție crescute împing compania să analizeze extinderea producției în Maroc.
În opinia profesorului de economie Mircea Coșea, „e o veste foarte proastă, dar care trebuia să vină, deoarece în presa internațională s-a discutat despre producția de automobile europene, mai ales în cazul Renault“.
„Piața europeană nu merge bine, transferul înspre alte tipuri de automobile, de motoare, de tehnologie este și ea în criză și nu ne putem aștepta la lucruri foarte bune.
Pe de altă parte, producția din România a început să aibă un concurent vizibil și anume Maghrebul, în principal Marocul. În ultimele zile s-a vorbit în presa franceză și despre posibilitatea preluării producției și în alte țări asiatice, în principal în India.
Prin urmare, ne puteam aștepta la o astfel de situație, care a fost agravată și de faptul că, în România, situația economică nu este într-o situație favorabilă. Guvernul nu găsește mijloace pentru a stimula creșterea economică și prezența în producția de valoare la nivelul venitului național al principalilor exportatori, printre care și Dacia. Sunt foarte mulți factori negativi care concură la această situație. Este o veste foarte, foarte proastă“, a precizat Mircea Coșea.
În privința numărului de angajați care ar putea fi disponibilizați, Mircea Coșea a avertizat că acesta ar putea fi mult mai mare, deoarece se va produce o reacție în lanț care va afecta și alte IMM-uri strâns legate de producția de la Mioveni.
„Nu vor fi disponibilizări doar la nivelul fabricii de la Mioveni, deoarece Renault are în România între 400 și 450 de societăți mici și mijlocii care concură prin subcontractare la producția de mașini. Vor avea de suferit și acestea.
De asemenea, scăderea producției în România înseamnă un import mai mare de alte mărci, în condițiile în care luna trecută s-a văzut o anumită stabilitate, chiar creștere a cererii de automobile. Pe lângă factorii internaționali, trebuie să adăugăm și lipsa de preocupare, în sensul stimulării și apărării unei producții de asemenea importanță, a Guvernului României“, a zis Mircea Coșea.
Economistul Mircea Coșea a ținut să aducă în discuție și recentele declarații ale ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care a spus în luna octombrie că Programul Rabla ar putea să nu mai fie o prioritate din anul 2026, sugerând astfel sistarea acestuia.
„Incompetența la nivel ministerial a ajuns să fie un lucru care agravează situația. Pe lângă incompetența de la ministerele de Externe, de Apărare și de Economie, toate manevrele, greu de înțeles, ale doamnei ministru de la Mediu de a schimba Programul Rabla, au dus la incertitudine, la lipsă de previziune la Mioveni, fapt ce a dus la o astfel de hotărâre.
Asistăm la o politică de autodistrugere a principalilor factori de creștere economică și de creștere a exporturilor. Dacia și Ford sunt firme care contribuie extrem de mult la veniturile bugetului național și la export. Dacă propriul Guvern atacă aceste companii, fără să aibă în vedere efectele colaterale pe termen lung, lucrurile se agravează și se vor agrava și în viitor. Eu prevăd faptul că producția din România va fi din ce în ce mai diminuată și se va muta în Maghreb și chiar spre India“, a conchis Mircea Coșea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News