€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

EXCLUSIV Ce înseamnă să fii un șofer bun? Titi Aur a venit cu răspunsul / video

titi-aur-salvat-viata_88618500 Foto: Agerpres
 

Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a răspuns la întrebarea „Ce înseamnă să fii un șofer bun?“.

În cadrul unui dialog cu jurnalistul Florin Răvdan, la emisiunea DC Conducem, la DC News, Titi Aur, specialist în conducere defensivă a răspuns la întrebarea „Ce înseamnă să fii un șofer bun?“.

„Un șofer bun, din punct de vedere al conducerii defensive, înseamnă să știi să te deplasezi în siguranță. Primul lucru ca să fii șofer bun este să conduci în siguranță. După asta sunt și alte calități pe care ar trebui să le ai: să conduci economic, să conduci ecologic, să îți întreții mașina în așa fel încât să nu consumi foarte mult, asta ducând și la economie, și la ecologie, și la bunăstarea ta financiară, să creezi o atmosferă plăcută în mașină etc“, a spus Titi Aur.

Ce înseamnă să conduci în siguranță

„Peste 90% din acest întreg ce înseamnă să fii șofer bun ar trebui să fie îndreptat înspre siguranță. Este obiectivul principal. Atunci când te deplasezi cu mașina, indiferent ce calitate ai, că ești conducătorul auto, că ești pasagerul din mașină, că ești conducătorul auto profesionist, că ești conducătorul auto amator, primul lucru ar trebui să fie siguranța.

Un șofer bun ar trebui să conducă în primul rând în siguranță, iar apoi vin toate celelalte calități, care sunt importante, dar nu atât de importante ca siguranța“, a explicat Titi Aur.

„În siguranță pentru el, dar și pentru ceilalți“, a completat jurnalistul Florin Răvdan.

„În siguranță pentru toți. În primul rând pentru el, în al doilea rând pentru cei din mașina pe care o conduce, iar apoi pentru ceilalți, fie că vorbim de conducători ai altor vehicule, de pietoni, de animale. Nici în cazul animalelor nu poți să spui că „Nu contează. Dacă am omorât-o, ce?“. Când vorbim de siguranță, vorbim de siguranță pentru tot, până la mediul înconjurător. Și dacă te duci și faci derapaje pe spațiul verde, iarăși nu e bine.

Cred că a fi șofer bun înseamnă a conduce mașina în siguranță pentru toți, tu, ceilalți din mașină și toți ceilalți din jur“, a explicat Titi Aur.

Dacă aveţi sugestii de subiecte sau imagini din trafic pe care aţi vrea să le vedeţi discutate la emisiune, le puteţi trimite pe adresa de e-mail [email protected].

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close