€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

EXCLUSIV Cum a fost surprinsă ministra Oana Țoiu pe stradă - Foto în articol

oana-toiu-foto_39464300 Foto: Agerpres
 

Vezi în articol cum a fost surprinsă ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în această dimineață, de un cititor DC NEWS.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a fost surprinsă în această dimineață de un cititor DC NEWS la o terasă din Capitală — o scenă foarte departe de imaginea sobră și oficială pe care ar presupune-o funcția pe care o ocupă. Fotografia, trimisă redacției, o arată așezată la o masă mică, cu spatele la mașinile din trafic, concentrată asupra telefonului mobil. Laptopul pe care îl ține pe genunchi îi stă drept singura „aducere aminte” a atribuțiilor oficiale.

Oana Țoiu poartă sacou gri, pantaloni deschiși la culoare, pantofii cu toc și baretă - o ținută atentă din punct de vedere estetic. Pe scaunul de lângă ea are un rucsac albastru, iar laptopul pe care îl ține pe genunchi este personalizat cu un autocolant ce pare să reproducă harta României și un sticker cu cuvântul „Respect”. Totul se petrece la doi pași de carosabil, nu într-un cadru instituțional. Ministra apare cufundată în telefon, cu o postură relaxată, mai degrabă de client la terasă decât de reprezentant al diplomației românești.

Faptul că un oficial aflat la conducerea ministerului care gestionează imaginea României pe plan extern este fotografiat într-un cadru atât de informal — practic pe stradă, nu la minister sau la o întâlnire oficială, la primele ore ale dimineții - a stârnit deja semne de întrebare. Pentru observatorii atenți la imaginea publică, nu e doar o fotografie, e un semnal. În timp ce unii ar putea argumenta că pauzele la o terasă sunt firești, alții vor vedea în această ipostază o nepotrivire între poziție și aparență. 

Contextul este relevant. Fotografia vine la scurt timp după ce o altă imagine cu Oana Țoiu - surprinsă în lojă la meciul amical România–Canada, alături de Dragoș Pîslaru, în care oficialul ținea în mână un pahar de bere - a inflamat discuțiile în mediul online. Atunci mulți internauți au considerat gestul nepotrivit pentru un ministru de Externe, opinie care a provocat reacții critice privind seriozitatea și modul în care sunt gestionate aparițiile publice ale reprezentanților României.

VEZI ȘI: Ministrul de Externe, Oana Țoiu, fotografiată cu berea în mână pe Arena Națională 

În plus, ministra a mai fost recent implicată în polemici publice, criticând apariția foștilor premieri Viorica Dăncilă și Adrian Năstase într-o fotografie alături de Vladimir Putin și Xi Jinping, la parada militară care a marcat 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, ceea ce a făcut ca fiecare imagine cu Țoiu să fie, automat, supusă ulterior analizelor. 

Cititorul care ne-a transmis imaginea chiar notează, în spirit de glumă, remarcând pantalonii roșii ai însoțitorului ministrului Oana Țoiu, dacă se află la o cafea cu fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. În acest context, imaginea ce ar trebui să fie una profund diplomatică, de reprezentare a României, ajunge să fie una zilnic comentată, departe de respectul cuvenit unui ministru cu acces în cele mai mari cercuri diplomatice ale lumii, prin prisma funcției deținute. 

VEZI ȘI: Țoiu, supărată pe Năstase și Dăncilă. Analist, mesaj pentru apostolii izolării Chinei după celebra poza cu foștii premieri 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close