Șunculițele, cum scapi de surplusul de grăsime

Mai multe studii au arătat că micul dejn luat la timp, evitarea anumitor băuturi și alegerea anumitor alimente ne pot ajută să scăpăm de șunculițe, acele depozite de grăsime care ne fac viața amară.

Să scapi de depozitele de grăsime e diferit de slăbitul clasic. Grăsimile, adică șunculițele cum le-am poreclit noi, sunt depozitele de grăsime depuse în anumite locuri, care nu dispar întotdeauna după o dietă. De multe ori, acestea sunt în jurul mijlocului, pe șolduri sau pe coapse, ori în spate, pe laterale, iar eliminarea lor e un proces de durată.

Nutriționistul May Simpkin a realizat, pentru heathista.com, un minighid despre ce poți să faci ca să reducu aceste depozite enervante de grăsime. Iată cei nouă pași propuși de ea.

1. Micul dejun trebuie luat foarte dimineață

Sunt studii care au arătat că un mic dejun luat mai târziu, spre a doua parte a dimineții, alterează grăsimea din organism și procesul de ardere a carbohidraților, care vă pot ajuta să scăpați de grăsimi.

Important este ca între mese să fie o distanță de 4-5 ore, ca organismul să poată să digere tot și să absoarbă nutrienții. În acest interval, organismul va prefera să folosească pe post de energie carlbohidrații din alimente, în loc să apeleze la depozitele de grăsime pe care le are.

În plus, imediat după o masă nivelul de insulină crește, ceea ce înseamnă că organismul e mai puțin probabil să folosească grăsimea pe post de energie.

Odată ce carbohidrații sunt epuizați, corpul va apela la depozitele de grăsime pentru a avea energia de care are nevoie. Cheia, aici, este ca fiecare masă pe care o iei să fie echilibrată, sațioasă și densă în nutrienți.

2. Uită de dietele cu puține calorii

Deși numeroase studii au demonstrat beneficiile dietelor sărace în calorii, asta nu înseamnă că trebuie să te forțezi să ții astfel de cure pe termen lung. Pentru că organismul tău va suferi un șoc dacă treci brusc la un nivel mic de calorii, iar ca să facă față își va afecta funcții vitale, precum cele ale inimii și respirația. În final, se ajunge la înfometare, care poate avea ca efect pur și simplu stoparea unor funcții vitale și decesul.

3. Crește aportul de proteine

Cercetătorii de la Universitatea McMaster au descoperit ca persoanele care au o dietă cu multe proteine pierd ult din grăsimea corporală. Asta pentru că proteinele sunt un complex de nutrienți care accelerează metabolismul. Chiar dacă studiul lor a presupus un program draconic de exerciții și o dietă atent monitorizată, același efect poate fi obținut, în timp mai lung și cu mai puțin efort, dacă introduci în cura ta, alimente bogate în proteine. Acestea sunt peștele, puiul, ouăle și brânza. Pot fi mâncate la masă sau la gustări.

4. Mănâncă alimente iuți

Alimentele iuți, mai ales cele care au capsaicină (extrasă din chilli) cresc metabolismul și stimulează organismul să ardă din grăsimi. Practic, adaugă fulgi de chilli sau alte feluri de ardei iute, ori turmeric, la mâncăruri. Atenție, însă, la cantități și la frecvența acestor mâncăruri iuți, pentru că ele ridică aciditatea agstrică și pot duce la apariția unor boli gastrointestinale.

5. Evită alcoolul

Alcoolul conține „calorii goale", adică nu are nutrienți. Este, în schimb, bogat în zahăr (mai ales când îl combinăm în vreun cocktail), care se transformă în grăsime suplimentare care se depune, dacă nu este digerat complet.

6. ...și alte băuturi la fel de dezavantajoase

Fie că este vorba de băuturi acidulate, specialități din cafea foarte dulci, sucuri de fructe sau piureuri, toate sunt băuturi bogate în zahăr și calorii. Drept rezultat, veți pofti mai mult zahăr.

Excesul de zahăr consumat va fi în cele din urmă transformat în grăsime, ceea ce este contraproductiv când încercați să pierdeți grăsimea corporală.

Încercați apă minerală cu lămâie sau căpșuni proaspete și, în loc de o mega-latte-mocha-fantastică, o cafea simplă sau cu puțin lapte.

7. Somnul are prioritate

Un studiu, publicat în 2010, de cercetătorii de la Universitatea din Chicago a arătat că persoanele care fac dietă și dorm nopțile întregi pierd jumătate din depozitele de grăsime ale organismului.

La cei care dorm mai puțin decât ar trebui, pierderea de grăsime e de maximum 25%, dar crește și senzația de foame, ceea ce face mai grea ținerea unei diete.

8. Faceți sporturi din gama cardio

Pentru exercițiile aerobice corpul are nevoie de grăsime, ca principal furnizor de energie. La fel și activitățile cu grad de dificultate sczut, precum mersul pe jos, pe bicicletă sau alergarea. Acestea ar trebui făcute cel puțin 30 de minute pe zi ca să aibă efect.

9. Antrenamentele cu greutăți

Includeți în sesiunile de exerciții și antrenamentele cu greutăți, pentru că vă ajută să scăpați de depozitele de grăsime. Motivul este acela că mușchii au nevoie de mai multe calorii care să funcționeze decât are grăsimea, și pentru asta e nevoie de un metabolism mai ridicat, care arde tot ce primește.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel